Bună ziua, Timișoara – epilog

Zilele nu par să fie deloc bune pentru Timișoara, iar viitorul nu sună nici el prea grozav. Orașul meu iubit seamănă din ce în ce mai mult cu periferia unei provincii prăfuite, pe care n-o avantajează decât foarte trâmbițata poziție geostrategică. De fapt, cu multă amărăciune mă întreb, a fost vreodată altfel?
Actuala administrație este – părerea mea, pentru că le-am urmărit pe toate cele postdcembriste – cea mai aparent habarnistă de până acum. De fapt, lucrurile sunt foarte simple. Nr. 1 s-a urcat pe un val de simpatie populară, accentuat de saturația locuitorilor față de aroganța predecesorilor, iar acum nu face nimic, doar îndeplinește – întocmai și la timp – misiunea încredințată de mai-marii săi. Chestii de genul: nu mai punem flori, că-s scumpe, închidem Grădina Zoo, nu o revitalizăm, nu reparăm Fântâna cu Pești, dar ne apucăm să o reabilităm pe cea de la Punctele Cardinale, care nu are nevoie de mai mult de un strat nou de farbă și facem asta consultând – vezi-Doamne! – cetățenii, în chip de sanchi democrație participativă. Se aruncă zeci și sute de mii de euro pentru munți de hârtie (nici măcar, poate rămân în formă virtuală), adică studii de fezabilitate, de impact, proiecte absolut inutile – cum ar fi, de exemplu, cei 80.000 de lei încredințați direct Universității din Cluj pentru un „Studiu privind asigurarea dotărilor publice de învățământ în zona Municipiului Timișoara” – în vremuri care necesită multă grijă nu doar față de banul public, ci și față de nevoile curente ale urbei. Nu, n-ați reușit nimic în aproape doi ani. Orașul nu e mai curat, traficul nu e mai liber, transportul public nu merge mai bine, ca să nu mai vorbim de serviciul de termoficare, iar administrația nu e mai prietenoasă, doar PR-ul e mai gălăgios, dacă se poate mai mult zgomot decât a fost până în 2020. Banii au fost dați pe mâna unui Nr. 2, care are misiuni și liste clare cu oameni și firmulițe de partid, situate pe tot teritoriul patriei, cu toții necesitând îndestulare din bugetul Timișoarei.
Să nu discutăm despre administrația județeană, care nici ea nu e mult mai brează. Castelul Huniade, Biblioteca județeană, drumul spre autostradă Timișoara – Dumbrăvița – Giarmata, clădirea garnizoanei sunt tot atâtea rușini pentru consiliul județean, asta doar la o primă vedere.
Iar când această administrație județeană timișeană vrea să întreprindă ceva, cum ar fi parcarea cu mai multe etaje de pe terenul fostului centru militar, se revitalizează vechea rivalitate cu Primăria Timișoara. Aici avem de-a face cu o poveste veche, plicitisitoare și păguboasă. Un blestem al Timișoarei, prin care la județ și la municipiu se află întotdeauna partide sau personalități rivale, dându-și la gioale în cel mai ordinar mod, spre distracția unora și tristețea altora, în funcție de gradul de inteligență al fiecăruia.
De aceea zic că nu vin vremuri bune pentru Timișoara, care își păstrează toate vechile metehne și capătă altele noi, mai urâte. Nu vor fi bune nici măcar în condițiile apropierii de anul Capitalei Culturale Europene, ce-o mai fi însemnând și asta în actualul context internațional, în care se vehiculează concepte care mie, personal, îmi aduc aminte de perioada comunistă. „Mai puneți o haină pe voi!”, „Stingeți lumina!”, „Resursele vor fi puse la comun și fiecare va primi după nevoi”, cancel culture, woke, green deal cu orice preț și alte rahaturi, pe care, din păcate, noile generații le înghit ca pelicanii, în numele unei libertăți gata să-i lapideze pe cei care își permit să nu o îmbrățișeze. Și totul duce cu gândul neplăcut la un oraș scăpat de sub control, la fel ca țara și, poate, ca planeta. Om vedea ce-o mai fi, dar ca să scapi cu mintea întreagă ar fi de folos o doză bună de detașare.