Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Februarie 2009

Ce mai e prin satul nostru (că aşa e România, o imensă comunitate mai rurală de felul ei, în care Timişoara e un cătun, iar cetăţenii au cam aceleaşi apucături), ce mai zic babele seara, când se adună pe la porţi sub diverse pretexte lucrative?

1.Nenea prefectul e bolnav şi şi-a tras o lună de concediu medical. Vai, vai, vai! Treaba e că durata concediului a fost una extrem de generoasă, fiindcă (dacă e adevărat că intervenţia chirurgicală a avut ca obiect un lipom) afecţiunea de care suferea era una destul de uşoară. Dacă era vorba de vreun nea Cutare, i s-ar fi spus că după două-trei zile e deja bun de muncă, aşa… Oricum, mare diferenţă între personajul de acum – până la urmă, lipsit de bărbăţie şi cu concediul ăsta (prin bărbăţie înţelegem tărie de caracter, nu vreo altă minune) – şi atotputernicul Drăgănescu de acum patru ani, când dădea telefoane la patroni de ziare cu indicaţia de a se scăpa de anumiţi ziarişti pentru că ar fi „pesedişti”, iar acei patroni se şi executau rapid, fiind ei flexibili la coloană de la mama natură şi tare dornici să privească un cotidian ca pe „o afacere”, vedea-i-ar prazul cel uriaş de businessmani cu gâtul lung ce sunt ei! Mare diferenţă şi faţă de imaginea de eroic luptător cu mafia imobiliară şi cozile de la farmacii. Cât despre scenariul în care parcă s-au întâlnit hoţul cu prostul (aşa-i vorba, nu-i nici un apropo), adică faza cu cei 25.000 de oiro, Ovidiu Drăgănescu şi Mihai Ghezea, orice o fi fost, numai lucru curat nu, pentru că dacă-l faci pe Ghezea infractor şi ştii asta, la ce mai porţi aşa un dialog cordial cu el, în care invoci o veche prietenie şi momente grozave petrecute împreună? La derută? Dar atunci când mai eşti tu însuţi, domnu’ James Bond?

2.Dan Ioan Şipoş revine în politică, asta-i încă o bună lecţie de viaţă. Mai ales că aceia care l-au muşcat de cur, din motive gen „nu-mi place faţa lui” sau „nu mi-a angajat soacra”, se află într-un anume stadiu de năpârlire. Nu ţin minte ca vreuna din chestiile grave care i se puseseră la un moment dat în cârcă să se fi dovedit. Dar, mă rog, imaginea şi atitudinea fac mult în politică, iar la Palatul Administrativ se găseau, dacă nu cumva or mai fi şi în zi de azi, oarece acarieni purtători de agitaţie.

3.Sediile Informmedia au fost percheziţionate, pe motiv de lipsă de licenţe la soft. Acu, tare mă îndoiesc că la puterea financiară a trustului ar fi putut să fie neglijat taman acest aspect, dar, cine ştie? De altfel, mă întreb şi câte organe de presă din Timişoara au cumpărat licenţe pentru programele pe care le folosesc. Mă rog… E de mirare lipsa de informaţii de la sursă, adică de la cei care se ocupă cu percheziţiile (poliţie, justiţie etc.). E de mirare şi muclesul general al presei din Timişoara, căci avem şi noi deontologii noştri locali, când se dă buzna într-o redacţie şi se cheamă mascaţii. Ooops! Am uitat, care presă, care breaslă, ce opinii?

4.S-a dus şi Făgetul de la PSD. Fără supărare, la ce se puteau aştepta? Când la crearea alianţei PSD-PD-L s-a muncit (şi în Timiş) încă de acum doi ani, care-i problema? PSD-ului i-a trecut gloria judeţeană din 2000 şi 2004, când a avut şi rezultate, şi membri, şi ceva investiţii, dacă nu mă înşeală memoria. În ritmul ăsta, Timişul rămâne un judeţ de duzină, de margine, nu de avangardă, cum mai cred unii: un primar ţărănist (unicat în ţară) la Timişoara, în afara eşichierului politic parlamentar, o filială PD-L eterogenă, cu conducerea recent înlocuită „de sus”, o filială PNL care abia acum a fost în stare să-şi aleagă un şef, iar despre PSD zic alţii destule, cu informaţii din interior, care nu prea miros bine. Îţi vine să te întrebi cine şi cum naiba mai face politică, din aia care contează, pentru judeţul ăsta, căci fudulia originară se dovedeşte tare păguboasă şi ne lasă cu fundul, pardon, cu bugetul gol şi cu gura mare, dar atât.

5.În cătunul cel mare al satului nostru, adică la Capitală, şi-au dat unii în mufă la un mall, lung prilej de vorbe şi de ipoteze despre clanuri, interlopi şi alţi caftangii premianţi sau nu. Singura concluzie e că firmele de pază sunt mai tari ca poliţia. Care poliţie a făcut o bravură şi l-a umflat pe Gribenco, periculosul infractor cu pregătire contrainformativă, cel mai complex caz al organelor din ultimii 20 de ani, bla, bla. Dacă l-au făcut pe Dan Nica să ne vândă povestea asta, încep să înţeleg de ce au demisionat ceilalţi doi. În timp ce ministrul de Interne ne spune pilda cu încărcătorul din oala de ciorbă, premierul Emil Boc face ce ar face tot săteanul ajuns într-o foncţie: îşi aduce neamurile şi prietenii să lucre cu el. No! Care-i treaba? Apăi nu-i firesc să aibă fiecare echipa lui? Au la Casa Albă, când au plecat Clinton sau Bush, nu şi-a făcut toată gaşca lor bagajele? Să trăiască bine, că aşa ne trebuie!

Anunțuri

Read Full Post »

A venit iarna…

iarna1

Iarna asta târzie, rătăcită prin Timişoara, are, totuşi, farmecul ei. Cel puţin aşa mi se părea mie ieri.

iarna21Până să constat că onorabilii timişoreni nu s-au înghesuit să-şi cureţe „patinoarele” din faţa caselor, ar fi putut fi chiar frumos, mă şi vedeam undeva la munte, într-o cabană, fără apăsări mai mult sau mai puţin concrete. Un mic exerciţiu de imaginaţie şi-ţi vine să crezi că s-a decalat Crăciunul…

Read Full Post »

Suflă un vânt de schimbare prin onorabila instituţie sanitară. Doamne ajută! Conform unor statistici neoficiale, dar furnizate de surse demne de încredere, care au insistat deocamdată să-şi păstreze anonimatul (aşa-i în tenis!), administraţia Jecu a fost una din cele mai slabe de care a avut parte bietul spital după revoluţie. Mişculaţii de familie, ţepe, săpături şi o secretomanie demnă de  un serviciu de informaţii, buget depăşit, dispreţ faţă de pacienţi, toate tarele sistemului sanitar au fost amplificate de un management prost, corelat cu lipsa capacităţii de decizie, vizibile de la o poştă. Apune nu doar steaua de manager a lui Jecu, ci şi cea de politician, după ce s-a făcut de cacao cu cererea de intrare în PD-L. Nici că se putea un sfârşit mai potrivit. În două luni, dacă nu-l caută DNA-ul să-l întrebe ce-a făcut cu banii şi cu contractele spitalului, nici nu va mai exista, revenind la cariera lui de chirurg oarecare (aşa îl bârfesc colegii, eu nu mă pricep), din care l-au săltat liberalii, nu se ştie pe ce criteriu, pentru că omul e, de fapt, un bătrân comunist, dacă ne gândim la concepţii şi mod de manifestare.

Acuma, după ce că spitalul e o hardughie nefericită şi greu de administrat chiar şi pentru cel mai competent manager, are şi o grămadă de domni care se cred Dumnezeu în secţiile lor şi care sunt extrem de greu de mulţumit, şi mai are şi alte probleme, mai ales de personal, dotare, bani etc., etc. Doctorul Florin Bîrsăşteanu nu va avea o misiune uşoară, dar el este din cu totul alt aluat decât jalnicul încă manager, adică are şi cunoaştere, şi pricepere, şi putere. Are şira spinării şi nu umblă după căpătuială, că n-are de ce. În plus, e o persoană deschisă, aşa că îi doresc mult succes!

După câte se aude, urmează schimbări şi la ASP Timiş, (mai mult…)

Read Full Post »

Tot urmărind violenţele din ultima vreme (cele mai recente, jaful din Braşov şi moartea lui Marian Cozma), am crezut că am ajuns la o concluzie înţeleaptă: cine se bagă în vreun scandal ca să îndrepte lucrurile este ori împuşcat, ori înjunghiat şi oricum moare. Nu-i vremea de eroisme, asta-i clar, mai ales în România de azi. Apetitul pentru violenţă al conaţionalilor pare de nepotolit. Cum se poate intra în încurcătură şi mai ales de ce – fisa asta mi-a picat abia ieri, când era să iau un ciomag în cap de la Pupi.

Am şi eu zile, mai ales din cele mohorâte, când toţi oamenii mi se par urâţi, femeile ofilite sau vulgare, bărbaţii de prost gust sau neglijenţi. Am un acces de mizantropie, îmi zic şi încerc să mă corectez, dar, ca un făcut, taman atunci îmi ies în cale tot felul de arătări humanoide, la care deranjează nu atât hainele – ponosite şi urât mirositoare, cât privirea animalică, fără nici cea mai vagă sclipire de inteligenţă, dar chitită pe supravieţuire, ca şi cum ar pândi cea mai vagă urmă de slăbiciune a celor din jur, iar dacă ar descoperi-o, n-ar ezita să sfâşie. Sărăcia dezumanizează cu adevărat. Personal, nu cred în virtuţile sărăciei. Eventual, în cele ale cumpătării, ceea ce-i cu totul altceva. Treaba e că de pe străzile Timişoarei nu lipsesc asemenea făpturi (care îmi provoacă repulsie, pentru că îmi aduc aminte ce fragilă e graniţa spre alienare, în fond, sunt nişte semeni ai noştri, măcar în teorie), ceea ce dovedeşte că măsurile zise sociale întreprinse până acum de nu ştiu câte guverne au fost  – cum altfel? – o altă gogoriţă. Un alt gând care mă bântuie atunci este că oraşul nostru, ţara asta, dacă vreţi, este cu totul şi cu totul diferită de realitatea pe care presa crede că o prezintă făcând procese verbale la conferinţe de presă ţinute de domni spilcuiţi şi cucoane parfumate, prin instituţii şi în locaţii foarte decente sau de-a dreptul elegante. Câte o incursiune în Timişoara reală, printre oamenii de rând, nu le-ar strica domnilor jurnalişti.

Cu toate apăsările mele periodice, ieri nu am avut o asemenea zi. Dimpotrivă, eram chiar bine dispusă. M-am dat jos din 17 şi am luat-o spre Piaţa Badea Cârţan, nu înainte de a-mi cumpăra o plăcinţică de la patiseria sârbească din colţ, pe care m-am apucat să o ronţăi cu poftă, din mers. Proastă inspiraţie. (mai mult…)

Read Full Post »

Cică RATT-ul nostru cel de toate zilele ne-a eficientizat existenţa. Pe patru milioane de euroi, bani grei, nu glumă. Este de la sine înţeles că aceia care au propus şi aprobat sistemul de „ticketing” (că ne-au lovit englezismele, limba română nu mai e destul de bună pentru noi) nu-şi urcă dosurile în mijloacele de transport în comun. Am şi eu o durere, de simplu cetăţean destul de plimbăreţ (da, umblu destul de mult, cu treabă, desigur, căci există viaţă şi dincolo de Spitalul Judeţean, şi dincolo de presă, mai umblă omul şi pentru el, nu tot slugă la alţii). Ca să scap de diverşii nea Caisă amatori de atenţii, m-am obişnuit să-mi cumpăr abonament general. Dădeam un ban, dar mă urcam fără grijă în toate autobuzele, tramvaiele sau troleibuzele. Fără grija de a mă scotoci după bilet şi de a mă îmbrânci până la compostor. Iată că s-a dus şi această brumă de confort, deşi municipalitatea susţinea pompos altceva, (mai mult…)

Read Full Post »