Ce-i aia „jurnalişti cu renume”?

Un patron dintre aceia ce stau bine în vreun top menţiona, zilele trecute, gustul amar pe care i l-ar fi lăsat relaţia cu presa, mai exact, cu anumiţi „jurnalişti cu renume”. Tot rumeg de atunci noţiunea asta şi nu reuşesc să-i dau de capăt. Ce-i ăla jurnalist cu „renume” (faimă etc.)? Cum se capătă „renumele” ăsta, mai ales într-un oraş de provincie ca Timişoara, cu o presă – să mă ierte ziariştii care îşi câştigă pâinea din cuvinte, dar ăsta-i adevărul – cam leşinată şi roabă aproape deplină a cooperativei?

Umblând cumva la teorie, ce ar trebui să aibă un jurnalist? Păi, ia să vedem… Ceva şcoală – de stat sau particulară, nu contează, că realitatea bate facultatea –, să scrie corect româneşte (Oh, Doamne, limba română e tare grea!), să scrie bine (plăcut cititorului, într-un limbaj alert, viu, care te conectează la articol), să aibă idei noi, intenţii bune, relaţii. Da, era să uit: să-i placă ceea ce face. Pentru „renume”, tot teoretic, ar trebui să aibă exclusivităţi, materiale de impact, cojones, pur şi simplu.

Începe campania!…

Vrem, nu vrem, vine campania pentru parlamentare. Până la urmă, din cât am studiat, uninominalul ăsta îţi îngustează, de fapt, plaja de opţiuni. Adică, stai in cuşca (colegiul) ta şi trebuie să pui ştampila cam tot pe ce au hotărât minunatele partide să-ţi ofere. Dacă, să zicem, candidatul tău preferat e în alt colegiu, poţi să-l uiţi. Iar când vine vorba despre redistribuiri, te ia cu durere de cap. Îmi pare rău, dar nu mă simt mai bine reprezentată în acest mod. Mă aşteptam la ceva mai mult, după atâtea discuţii, de ziceai că e însăşi soarta patriei în joc. Aiurea, e aceeaşi goană după ciolan, cu regulile puţin revizuite.

Mă distrează că am văzut deja ditamai mash-ul pe un bloc din Aradului. În mod sigur, or mai fi şi altele, deşi campania nu a început încă oficial. Va fi jegos. Vorba ceea, va fi o luptă pentru pace de nu va rămâne piatră pe piatră.

Dar, să nu uităm să ne alegem stăpânii cu grijă…

Spitalul Judeţean SRL (2)

Uite că mai sunt doar vreo câteva zile şi va avea loc concursul pentru postul de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara, după un interimat de şapte luni. Pentru toţi cei care aveau vreo îndoială, interimarul Jecu Avram se va înscrie la concurs, după cum a declarat încă din iulie, moment în care şi-a dezvăluit şi o parte din ambiţioasa-i strategie: „Mă voi înscrie la concurs și printre planurile mele se numără rezolvarea problemei datoriilor pe care le are spitalul. Trebuie să ţinem unitatea pe linia de plutire, să nu mai fie haosul de anul trecut, când întreaga activitate a fost perturbată din cauza lucrărilor” (Agenda zilei, 16.07.2008).

Actualul manager al Judeţeanului este, de fapt, o figură tristă. Deşi, personal, mi-a făcut mult rău, îl compătimesc şi n-aş vrea să fiu în pielea lui. Trebuie să fie tare trist să te afli în fruntea unei instituţii ştiind că ai fost pus acolo nu pentru cine ştie ce merite, ci pentru a regla conturile altora, pentru a fi, de fapt, o marionetă. Desigur, după cum îmi spunea chiar domnia sa într-o discuţie despre solidaritatea de breaslă, între medici (spre deosebire de ziarişti) funcţionează această solidaritate, pe bază de „interese comune”.

Să vedem ce interese şi-ar fi putut rezolva dom’manager în scurta, dar fructuoasa lui perioadă în fruntea instituţiei? Chiar la primul comitet director, a rezolvat angajarea fiului său în spital. Se pare că tânărul a avut ceva necazuri cu rezidenţiatul. După cum dezvăluia, nu demult, amicul Google, la examentul de rezidenţiat pe specialităţi chirurgicale din 2002, candidatul Avram J. Iulian Octavian a obţinut punctajul 0,00. Destul de jenant pentru fiul a doi reputaţi universitari de la UMFT. Lucrurile s-au aranjat mai târziu, pentru că UMF e o mamă bună, iar solidaritatea universitară e chiar mai presus de cea medicală, mai ales când vine vorba de familii. Vlăstarul profesorilor Jecu şi Rodica a fost făcut asistent universitar şi a ajuns medic specialist în chirurgie, că doar nu era să fie trimis să facă medicină de familie sau cine ştie ce chestii degradante la pedigreeul lui. Iar prima mişcare a tatălui a fost să-şi aducă feciorul întâi în spital, că e mare criză de specialişti, apoi lângă sine, la Clinica I Chirurgie, sub oblăduirea prof. Teodorescu, care – neamurile nu ni le putem alege – e văr bun cu prof. Vermeşan, principalul susţinător în funcţia de manager al prof. Jecu. Punct ochit, punct lovit. Junele va avea, mai mult ca sigur, o strălucită carieră medicală şi universitară, mai un studiu semnat cu tăticu, mai o proptă, mai un proiect de cercetare şi s-a scos!…

Punctul unu de la capitolul „interese comune” a fost rezolvat. La schimb, figurile care au iritat oarece feţe domneşti din scaune înăltuţe, au fost eliminate. Lui Ovidiu Maxa, şeful Serviciului Tehnic, i s-a făcut un dosar penal. Directorul administrativ Virgil Anghel a fost făcut să plece. În 24.09.2008, managerul interimar, se minuna în „Renaşterea bănăţeană”: „Nu se ştie dacă lucrările au fost efectuate deoarece coloanele sunt în zid. Actele spun că sunt făcute în perioada în care a fost manager Mihai Ionac. Pentru a vedea dacă aşa stau lucrurile ar trebui să facem o expertiză, însă nu ne permitem acest lucru din cauza preţului ridicat, de 60.000 de lei. Mai mult, şeful serviciului tehnic, Ovidiu Maxa, şi directorul administrativ, Virgil Anghel, au demisionat”. Desigur, asta o spune după ce în decembrie 2007 se văita că sunt atât de multe lucrări în spital, încât mai avea puţin şi făcea implozie. Oricum, în Judeţean nu s-a mai lucrat nimic în acest an, nici vorbă să se refacă ceva. Şi dacă asupra unor firme planau suspiciuni că n-ar fi schimbat ţevile (http://stiri.rol.ro/content/view/134527/2/), nu ştiu cum se face că aceeaşi firmă a primit şi în 2008 contractul de Reabilitare instalatii termice si instalatii sanitare etapa II-executie, corpurile : B,C,D,E,F,G, în valoare de 1.672.268 RON (http://www.dgmarket.ro/eproc/np-notice.do?noticeId=2581013). Deci, mai întâi spui că firma nu a înlocuit ţevile, iar apoi îi mai dai un purcoi de bani şi în anul următor. Foarte tare!

Gata cu reparaţiile, să trecem la „rezolvarea problemei datoriilor pe care le are spitalul”. În rezumat, „deja am depăşit bugetul”, zice managerul interimar, la 29.09.2008, în R.B., iar în Adevărul din 21.08.2008 ai putea jura că a luat-o pe urmele lui Mihai Ionac: „Jumătate dintre şefii de secţie din Spitalul Judeţean din Timişoara au fost atenţionaţi de managerul unităţii că au cheltuit mai mulţi bani decât era prevăzut în bugetul clinicii. „Le-am spus să se încadreze în cheltuieli. Până acum a mers, de acum nu ne mai putem permite. Şefii de secţie doresc prea mult fiecare pentru secţia lui. Acum îi atenţionăm, dar îi putem şi sancţiona”, a declarat managerul spitalului, Jecu Avram.El spune că spitalul a plătit patru sute de mii de lei pentru cheltuielile suplimentare ale secţiilor, în primele şase luni ale anului. Riscul nesăbuinţei medicilor este ca unitatea să rămână, din septembrie, fără bani pentru tratamentul pacienţilor”. Mă rog, unii factori importanţi din sănătate susţin că depăşirea bugetului e o treabă penală pentru manager, dar cui îi mai pasă acum?

Deci, totul merge de minune în Judeţean, după cât se pare, mult mai bine decât pe vremea „haosului ” instaurat de Ionac. Să trecem la dotarea cu aparatură performantă. Sau s-o încadrăm tot la „interese comune”? Nu contează. E tot aia. În ianuarie 2008, spitalul făcea o cerere de oferte pe achiziţii publice pentru un Contract de furnizare ecocardiograf ultrasonic cardiovascular, în valoare de 353.848 RON. Scurta revenire în funcţie a lui Mihai Ionac a întrerupt, probabil, procedura, pentru că un ecocardiograf şi mai bun urma să fie primit de spital pe baza unui proiect de cercetare. Povestea se reia, însă, în aprilie 2008, iar contractul, în valoare de 339.440 RON, este atribuit firmei Siemens. Este de prisos să spunem că aparatul atât de valoros nu putea intra decât în utilizarea Clinicii de Cardiologie, condusă de nimeni altcineva decât de soţia domnului manager interimar. Încă o dată, punct ochit, punct lovit. Cât despre alte noi dotări cu aparatură, nu prea poate fi vorba. Cel puţin, nu la un asemenea nivel financiar.