Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Ori la bal, ori la spital’

Uite că mai sunt doar vreo câteva zile şi va avea loc concursul pentru postul de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara, după un interimat de şapte luni. Pentru toţi cei care aveau vreo îndoială, interimarul Jecu Avram se va înscrie la concurs, după cum a declarat încă din iulie, moment în care şi-a dezvăluit şi o parte din ambiţioasa-i strategie: „Mă voi înscrie la concurs și printre planurile mele se numără rezolvarea problemei datoriilor pe care le are spitalul. Trebuie să ţinem unitatea pe linia de plutire, să nu mai fie haosul de anul trecut, când întreaga activitate a fost perturbată din cauza lucrărilor” (Agenda zilei, 16.07.2008).

Actualul manager al Judeţeanului este, de fapt, o figură tristă. Deşi, personal, mi-a făcut mult rău, îl compătimesc şi n-aş vrea să fiu în pielea lui. Trebuie să fie tare trist să te afli în fruntea unei instituţii ştiind că ai fost pus acolo nu pentru cine ştie ce merite, ci pentru a regla conturile altora, pentru a fi, de fapt, o marionetă. Desigur, după cum îmi spunea chiar domnia sa într-o discuţie despre solidaritatea de breaslă, între medici (spre deosebire de ziarişti) funcţionează această solidaritate, pe bază de „interese comune”.

Să vedem ce interese şi-ar fi putut rezolva dommanager în scurta, dar fructuoasa lui perioadă în fruntea instituţiei? Chiar la primul comitet director, a rezolvat angajarea fiului său în spital. Se pare că tânărul a avut ceva necazuri cu rezidenţiatul. După cum dezvăluia, nu demult, amicul Google, la examentul de rezidenţiat pe specialităţi chirurgicale din 2002, candidatul Avram J. Iulian Octavian a obţinut punctajul 0,00. Destul de jenant pentru fiul a doi reputaţi universitari de la UMFT. Lucrurile s-au aranjat mai târziu, pentru că UMF e o mamă bună, iar solidaritatea universitară e chiar mai presus de cea medicală, mai ales când vine vorba de familii. Vlăstarul profesorilor Jecu şi Rodica a fost făcut asistent universitar şi a ajuns medic specialist în chirurgie, că doar nu era să fie trimis să facă medicină de familie sau cine ştie ce chestii degradante la pedigreeul lui. Iar prima mişcare a tatălui a fost să-şi aducă feciorul întâi în spital, că e mare criză de specialişti, apoi lângă sine, la Clinica I Chirurgie, sub oblăduirea prof. Teodorescu, care – neamurile nu ni le putem alege – e văr bun cu prof. Vermeşan, principalul susţinător în funcţia de manager al prof. Jecu. Punct ochit, punct lovit. Junele va avea, mai mult ca sigur, o strălucită carieră medicală şi universitară, mai un studiu semnat cu tăticu, mai o proptă, mai un proiect de cercetare şi s-a scos!…

Punctul unu de la capitolul „interese comune” a fost rezolvat. La schimb, figurile care au iritat oarece feţe domneşti din scaune înăltuţe, au fost eliminate. Lui Ovidiu Maxa, şeful Serviciului Tehnic, i s-a făcut un dosar penal. Directorul administrativ Virgil Anghel a fost făcut să plece. În 24.09.2008, managerul interimar, se minuna în „Renaşterea bănăţeană”: „Nu se ştie dacă lucrările au fost efectuate deoarece coloanele sunt în zid. Actele spun că sunt făcute în perioada în care a fost manager Mihai Ionac. Pentru a vedea dacă aşa stau lucrurile ar trebui să facem o expertiză, însă nu ne permitem acest lucru din cauza preţului ridicat, de 60.000 de lei. Mai mult, şeful serviciului tehnic, Ovidiu Maxa, şi directorul administrativ, Virgil Anghel, au demisionat”. Desigur, asta o spune după ce în decembrie 2007 se văita că sunt atât de multe lucrări în spital, încât mai avea puţin şi făcea implozie. Oricum, în Judeţean nu s-a mai lucrat nimic în acest an, nici vorbă să se refacă ceva. Şi dacă asupra unor firme planau suspiciuni că n-ar fi schimbat ţevile (http://stiri.rol.ro/content/view/134527/2/), nu ştiu cum se face că aceeaşi firmă a primit şi în 2008 contractul de Reabilitare instalatii termice si instalatii sanitare etapa II-executie, corpurile : B,C,D,E,F,G, în valoare de 1.672.268 RON (http://www.dgmarket.ro/eproc/np-notice.do?noticeId=2581013). Deci, mai întâi spui că firma nu a înlocuit ţevile, iar apoi îi mai dai un purcoi de bani şi în anul următor. Foarte tare!

Gata cu reparaţiile, să trecem la „rezolvarea problemei datoriilor pe care le are spitalul”. În rezumat, „deja am depăşit bugetul”, zice managerul interimar, la 29.09.2008, în R.B., iar în Adevărul din 21.08.2008 ai putea jura că a luat-o pe urmele lui Mihai Ionac: „Jumătate dintre şefii de secţie din Spitalul Judeţean din Timişoara au fost atenţionaţi de managerul unităţii că au cheltuit mai mulţi bani decât era prevăzut în bugetul clinicii. „Le-am spus să se încadreze în cheltuieli. Până acum a mers, de acum nu ne mai putem permite. Şefii de secţie doresc prea mult fiecare pentru secţia lui. Acum îi atenţionăm, dar îi putem şi sancţiona”, a declarat managerul spitalului, Jecu Avram.El spune că spitalul a plătit patru sute de mii de lei pentru cheltuielile suplimentare ale secţiilor, în primele şase luni ale anului. Riscul nesăbuinţei medicilor este ca unitatea să rămână, din septembrie, fără bani pentru tratamentul pacienţilor”. Mă rog, unii factori importanţi din sănătate susţin că depăşirea bugetului e o treabă penală pentru manager, dar cui îi mai pasă acum?

Deci, totul merge de minune în Judeţean, după cât se pare, mult mai bine decât pe vremea „haosului ” instaurat de Ionac. Să trecem la dotarea cu aparatură performantă. Sau s-o încadrăm tot la „interese comune”? Nu contează. E tot aia. În ianuarie 2008, spitalul făcea o cerere de oferte pe achiziţii publice pentru un Contract de furnizare ecocardiograf ultrasonic cardiovascular, în valoare de 353.848 RON. Scurta revenire în funcţie a lui Mihai Ionac a întrerupt, probabil, procedura, pentru că un ecocardiograf şi mai bun urma să fie primit de spital pe baza unui proiect de cercetare. Povestea se reia, însă, în aprilie 2008, iar contractul, în valoare de 339.440 RON, este atribuit firmei Siemens. Este de prisos să spunem că aparatul atât de valoros nu putea intra decât în utilizarea Clinicii de Cardiologie, condusă de nimeni altcineva decât de soţia domnului manager interimar. Încă o dată, punct ochit, punct lovit. Cât despre alte noi dotări cu aparatură, nu prea poate fi vorba. Cel puţin, nu la un asemenea nivel financiar.

Read Full Post »


De o mare naivitate am suferit când m-am angajat la Spitalul Judeţean din Timişoara. Chiar îmi plăcea ideea, voi lucra, vorba ceea, în cel mai mare şi mai bun spital din vestul ţării, cu cei mai grozavi medici, cu cele mai înalte performanţe. Ce baftă pe mine, să-l pun în valoare! Aveam idee de rivalităţile din lumea medicală, dar mă străduisem să nu bag prea mult în seamă porcăriile pe care le spuneau medicii unii despre alţii. Anii de presă „pe domeniu” mă învăţaseră câte ceva. Se pare că nu suficient, pentru că un ziarist într-un spital, într-un sistem închis, unde legea tăcerii e la mare preţ, nu poate fi decât un alien, chiar dacă e vremelnic acceptat.

Să nu fiu înţeleasă greşit. Am tot respectul pentru cei care lucrează acolo şi care de multe ori sunt judecaţi greşit. Pentru medicii care ies din gardă cu ochii roşii de nesomn, pentru asistentele care nu mai ştiu cum să se împartă între pacienţi, solicitările doctorilor, rude şi prieteni care vor să li se explice ce se întâmplă cu cei dragi şi lipsa cronică de leucoplast sau seringi sau feşe. Pentru infirmierele care îi spală de tot felul de secreţii pe cei care zac şi, printre mirosurile dezgustătoare emanate de trupurile bolnave (omul e, totuşi, un mamifer mare şi urât), mai au puterea să zâmbească. Pentru specialiştii din ambulator, apăsaţi de birocraţie, care se împart zilnic la 20-25 de pacienţi sau mai mulţi, fiecare cu problemele lui, şi care, tot ei, sunt acuzaţi de toate relele sistemului. Pentru marii profesori care se întorc după-amiaza în spital să vadă cum se mai simte câte un pacient grav bolnav, cum reacţionează la tratament. Pentru toţi cei care salvează vieţi şi vindecă oameni.

Însă nu pot avea respect pentru micimea sufletească, pentru intrigile perverse, pentru dorinţa stupidă a unora de a părea mai grozavi decât alţii, chiar dacă valoarea lor tinde spre zero, pentru cei care nu urmăresc decât să se căpătuiască pe ei şi familia lor, pentru ura fără sens faţă de tot ce e diferit şi faţă de tot ce ameninţă privilegiile celor ce se cred „cineva”. Nu pot avea respect pentru cei care se cred în spital pe propria lor moşie, în sensul iobăgiei, pentru cei care vor controlul şi puterea prin orice mijloace, chiar şi exercitate de după uşa din dos, pentru spiritul de castă al celor care cred că medicul e un fel de zeu suprem, restul lumii (inclusiv colegii cu altă meserie) fiind mult mai prejos decât ei. Nu respect (deşi unii m-au avertizat că ar trebui) clicile de personaje care desconsideră presa, în acelaşi timp le e frică de ea şi îşi imaginează că strategia de imagine înseamnă ori să cumperi ziarişti, ori să fii opac. Din aceste găşti se recrutează cei care au transformat spitalele de stat din România în simple SRL-uri, în locuri unde fără şpagă nu ai parte nici măcar de o privire (ca în orice structură de tip „o mână spală pe alta”, cu ceva putere şi atribuţii de control din iubita noastră patrie îmbătrânită în năravul peşcheşului şi străină de solidele obiceiuri evropeneşti, unde se aude de zeci de ani de competenţă şi eficienţă) şi de unde, dacă nu ai bani sau pile sau noroc, ieşi doar cu picioarele înainte. Nu-i pot respecta pe cei umili şi îndoiţi de şale în relaţia cu şefii, dar aprigi şi încruntaţi cu subordonaţii, pe cei care cred că o funcţie într-o instituţie publică înseamnă accesul nelimitat la un uger plin cu lapte, indiferent că e vorba de bani, de privilegii, de simplă putere sau chiar de recunoaştere internaţională. Iar ugerul acesta trebuie stors cât mai rapid şi mai eficient, pentru că, ah, vai!, până şi pentru aceşti sus-puşi, funcţiile sunt vremelnice.

De sub masca unor înalte titluri şi de după unele halate mai mult sau mai puţin scrobite răzbate uneori duhoarea lipsei de caracter şi chiar a lipsei de respect pentru lege… Asta nu se petrece, desigur, atâta vreme cât nu te apropii prea tare şi cât „faci frumos”, atâta vreme cât nu ştii şi nu spui prea multe. Dacă ai suficient ghinion, rişti să te trezeşti în postura de gândac gata să fie strivit de tot felul de „neprieteni”, de contemporanii cu oarece fotolii de şef pe care ai avut proasta inspiraţie să-i stârneşti, fie şi ca un simplu pion într-un joc pentru putere. Reţeaua de influenţe funcţionează mult mai bine decât spitalul în sine, imperceptibil pentru cei din afară, iar capetele ce nu se pleacă sau nu corespund trebuie tăiate.

Read Full Post »