Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Martie 2009

Data de 1 aprilie 2009 închide încă două capitole ale presei scrise din Timişoara. În 30 martie a apărut ultimul număr din Actual Vest, iar Zoli Kovacs a anunţat azi că şi Agenda zilei va avea aceeaşi soartă. Agenda zilei, al cărei prim număr a apărut în octombrie 1996 şi a fost sărbătorit cu mult elan, of, Doamne…

Adio, dar ramanem cu dumneavoastra!

Marti, 31 03 2009, 09:18
Acum 13 ani, cotidianul Agenda zilei a pornit la drum alaturi de fratele sau mai mare pe piata presei timisorene, asa cum spuneam atunci: „cu multa teama si speranta“.
Anii au trecut. Au existat si momente mai bune, dar si mai rele. Insa  tot timpul, atat prin continut, cat si prin grafica, Agenda zilei a fost un ziar avangardist, ce s-a straduit sa aduca timisorenilor altceva decat publicatiile existente.
Din pacate, in ultima vreme, se observa o scadere a tirajului, tot mai multi dintre cititorii nostri renuntand la forma clasica, tiparita, a cotidianului, si devenind tot mai fideli editiei electronice. Acest fapt ne-a situat in ultima perioada pe primul loc in Romania intre ziarele regionale on line si ne-a adus in Top 100 pe plan national.
Aceasta situatie, in contextul crizei economice care isi arata coltii in intreaga lume ne-a determinat sa luam o decizie curioasa, poate, pentru multi, dar ancorata in realitatea de astazi a Romaniei, ca de maine sa oprim editia tiparita a cotidianului Agenda zilei.
Acestea fiind zise, va spunem adio, multumind pe aceasta cale tuturor celor care au fost alaturi de noi in decursul a aproape 4 000 de numere aparute pe tejghelele chioscurilor. Insa nu plecam definitiv, ramanem pe mai departe cu dumneavoastra, pe http://www.agenda.ro, intr-un mod mult probabil mai modern, mai rapid si, de ce nu, poate mai eficient.
Dragi cititori, cu sinceritate si cu lacrimi in ochi va spunem adio, dar totusi ramanem cu dumneavoastra mai departe!

Zoltan Kovacs

Fac şi eu un bilanţ, ca Gigi Ilaş: s-au dus Cronica, Fruncea, Bănăţeanul, Actual Vest, Agenda zilei. Nu ştiu cât de bine se simt corespondenţii locali ai ziarelor de Bucureşti. Au mai rămas Renaşterea bănăţeană, Timişoara, Ziua de Vest, Timiş Expres, Agenda, Opinia Timişoarei, o bucăţică de Adevărul… Sper că enumerarea e corectă.

E greu să mai spui ceva când mor ziarele. Un ziar care moare e o voce în minus. Mai multe voci, mai multe moduri de exprimare. Mai puţine… Am asistat la prea multe deschideri, dar şi închideri de ziare. Numai cine a trăit asta pe propria piele poate să înţeleagă. O fi online-ul modern şi eficient, dar literele tipărite, mirosul hârtiei calde încă atunci când iese de la rotativă nu va putea fi înlocuit de nimic. Cel puţin pentru nostalgicii ca mine, care se pot adapta, dar le e greu să uite. Trist, dar adevărat, vine o întrebare: oare pentru cine să mai apară ziarele, dacă oamenii nu le cumpără? Că presa scrisă trăieşte nu doar o criză economică, ci şi una de identitate e un fapt cunoscut. Ceea ce nu se ştie e în ce direcţie se îndreaptă, până unde se poate invoca eficienţa economică şi unde se va poziţiona ştacheta calităţii. Le vom afla pe toate, cu timpul. Oricum, we had joy, we had fun. Terry Jacks şi Seasons in the sun, pentru nostalgici şi nu numai…

Read Full Post »

-Zâmbete triste…

Nici nu ştiu dacă ar trebui să zâmbesc sau să mă întristez. Să zicem că am zâmbit când am citit într-unul din cotidienele timişorene că validatoarele RATT merg aiurea. Şi când am văzut într-un săptămânal, tot aşa de timişorean, că grupurile sanitare de la Policlinica Spitalului de Copii sunt înfiorătoare, cu imaginile aferente şi cu răspunsurile seci, ca de pe altă planetă, ale instituţiilor responsabile. Am încercat să zâmbesc şi când am (re)citit despre absenţa unui tomograf în Spitalul Judeţean din Timişoara. Subiecte pe care le-am abordat şi eu, acum o vreme. Şi ce dacă?

O celebră revistă electronică timişoreană îmi aduce aminte cât de cunoscută eram pentru „simţămintele” mele de stânga. Mda, eram, dar, din păcate, aceste „simţăminte” par a nu fi fost reciproce, iar în contextul alianţei nefireşti de la guvernare, aceleaşi „simţăminte” tind spre dezamăgire. Mă rog, am eu o atracţie de neînvins pentru cauze pierdute, chiar dacă-s mai drepte ca altele.

Apropo de guvern, că mai scriu unii despre Emil Boc, neaşteptat de critic (probabil vântul suflă din altă parte, dar n-ar fi prima oară): premierul e absolvent de două facultăţi – Istorie şi filosofie şi Drept, nu Psihologie şi Filosofie. Cel puţin aşa arată CV-ul lui oficial. Iar „Teoria lui Lambruzo” este, de fapt, a lui Lombroso (Cesare Lombroso, născut Ezechia Marco Lombroso, a fost un cunoscut criminalist italian, care a trăit între 1835 şi 1909, deci nu în secolul al XVIII-lea, ci al XIX-lea. Conform teoriei lui, criminalii se năşteau cu aceste tendinţe şi puteau fi recunoscuţi după anumite defecte fizice şi după o anumită fizionomie). Eh, nişte fleacuri, ziceam şi eu…

Am râs de pomenitul Emil Boc şi de ridicatul lui pe vârfuri. N-am mai râs când miştoul la adresa lui a fost singurul motiv care l-a determinat să sune în direct la Antena 3. Omul chiar ţine la imaginea lui, şi-o iubeşte. Asta se vede şi din ce remarcam nu cu multă vreme în urmă: ditamai poza pe care şi-a pus-o pe site-ul guvernului.

Şi, nu în ultimul rând, nu m-am uitat la meciul cu Serbia, dar mi-au fost deajuns scenele din tribune. Alea cu cafteala sălbatică, dintre jandarmi şi suporterii sârbi. Mi-a explicat cineva (de gen masculin) că mulţi suporteri merg la meci cu gândul să se bată. Şi le place asta, că de-aia se duc. Mi se pare mie sau e ceva în neregulă cu specia umană? Merg mai departe şi îmi tot imaginez că, dacă prin absurdul unor explozii solare, în 2012, s-ar duce naibii toată tehnologia asta care ne face să ne credem civilizaţi, n-ar trebui să treacă mult ca să revenim la stadiul de oameni de grotă. Fără săpunuri, apă caldă, deodorante, fast-food-uri, bancomate, internet şi alte detalii, ne-am da în cap unii altora fără nici o remuşcare, în mod oficial. Evoluţia noastră e, de fapt, o biată spoială. Unii s-au prins că toată civilizaţia s-a făcut doar pentru aleşi, iar acum apar proteste prin mai toată lumea. Bineînţeles că nu ajută la nimic. Dacă nu era „defecţiunea” bancherilor lacomi, încă ne-am fi crezut în cea mai bună lume posibilă. Dar spectacolul trebuie să continue…

Read Full Post »

Instituţiile statului se pricep cel mai bine să-şi bată joc de cetăţean. Nu se bucură de un tratament diferit cei ajunşi prin forţa împrejurărilor naţionale, multinaţionale sau prin bunăvoinţa prietenilor la statusul de şomer. Noroc că nu trăiesc, pur şi simplu, din indemnizaţia de şomaj, că disperarea mi-ar fi devenit soră. Aşa, pot să consider că sunt bani ce mi se cuvin de la statul român, altminteri foarte prompt în a-mi prelua, ani de zile, contribuţia la fondul respectiv, dar foarte leneş în a plăti drepturile.

Mai întâi, eşti umilit cum se cuvine la AJOFM Timiş, unde stai cu dosarul în braţe preţ de câteva ceasuri, la o coadă infernală de 40-50 de oameni din start nemulţumiţi. Dacă eşti mai neinspirat şi te trezeşti mai târziu, mai vii şi a doua zi, pentru că există un singur inspector care preia şi verifică dosarele, de la 8 până pe la 12 – 12 şi ceva. Omul e de-a dreptul înnebunit la sfârşitul programului, dar ţine şi el la job, ce să facă. Buuun. Treci de etapa asta înjositoare, după ce ai ajuns să cunoşti o grămadă de poveşti de viaţă şi să afli informaţii nesolicitate, cum ar fi că în Marea Britanie ajutorul de şomaj e de 600 de euro lunar, ceea ce în România nici ca salariu n-ar fi chiar rău. Ai dosarul ok, intri în posesia carnetului de şomer, bla, bla, apoi eşti anunţat că banii sosesc lunar pe adresa ta, între 15 şi 20 ale lunii. Vrăjeală! Ţi-ai planificat ceva plăţi în perioada respectivă? Eşti fraier(ă)! Banii nu vin niciodată la timp! Crezi că a rătăcit poştaşul avizul? Mda, s-ar putea. Te duci la oficiul de zonă al Poştei Române, mai stai la o coadă, îi întinzi cucoanei buletinul şi întrebi, cu voce mai joasă, să nu audă toată lumea, de şomaj, dacă a venit. Răspunsul este, desigur, un NU răspicat. Şi e cam 24 ale lunii…

Dincolo de miştoul pe care îl vor face unii (deh, amicii), mă gândesc ce s-or face guvernanţii când ăştia fără job vor ajunge un milion, aşa cum se estimează, dacă de-acuma nu se descurcă prea bine cu plăţile.

Read Full Post »

Am urmărit cu interes pe parcursul zilei de ieri Congresul extraordinar PNL. Mi-au plăcut liberalii, mi s-au părut decenţi şi eleganţi, promovând o politică pe stil american, iar pe Crin Antonescu mai că era să-l şi cred. Noroc că ştiu câte ceva despre cum merg lucrurile în ţara asta, dar, faţă de politica de mahala şi birt a altora (asta e 90% din România, de fapt, un birt şi o mahala, indivizii care îşi mai pun probleme sau văd dincolo de lungul nasului sunt tare puţini), e o mare diferenţă. Desigur, liberalismul este sublim, dar n-aş crede că românache sunt pregătiţi pentru el. Va fi interesant de văzut, în 2009, de cine vor românii să fie conduşi.

Oricum, tipul ăsta, Crin Antonescu, mi-a dat de gândit şi m-a făcut să mă întreb dacă nu se poate şi altfel. La marea mea lehamite, e ceva şi atât.

Read Full Post »

Ne-am pricopsit cu o LEGE A PRESEI în anul electoral 2009. Nu comentez, sunt alţii mai specialişti. La cât de necăjită şi superficială era presa românească, asta mai lipsea: măreţul Cod civil by Predoiu&Co. Ce opinie, ce pamflet, ce dezvăluiri, ce investigaţii, ce libertate de expresie? Ciocu’ mic şi pasu’ mare! Ţinta pe moguli, oriunde s-ar afla! Chiar dacă nu-s moguli, poate vor să devină. E criză, cetăţeni, şi nu ne trebuie măgării în presă, ci res-pon-sa-bi-li-ta-te. S-a-nţeles? Hai, executarea, că mă tulburaţi la personalitate!

Luaţi de citiţi şi savuraţi integral Titlul V din textul proiectului de Cod civil:

TITLUL V
Apărarea drepturilor nepatrimoniale

Ocrotirea personalităţii umane
Art.262 – (1) Personalitatea umană este ocrotită în mod egal de lege.
(2) Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor strâns legate de fiinţa umană, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică, demnitatea, intimitatea vieţii private, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică, precum şi a oricăror altor drepturi nepatrimoniale.

Mijloace de apărare
Art.263 – (1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori sunt ameninţate poate cere oricând instanţei:
a)    interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;
b)    încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
c)    constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.
(2) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să-l oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:
a) sechestrarea, distrugerea, confiscarea sau retragerea din circulaţie a bunurilor ori a mijloacelor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea faptei prejudiciabile;
b) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare sau la plata unei sume de bani în folosul unei persoane juridice fără scop patrimonial care desfăşoară o activitate de binefacere;
c) orice alte măsuri necesare pentru repararea prejudiciului cauzat şi încetarea atingerilor ilicite aduse personalităţii.
(3) Independent de aceasta, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive. (mai mult…)

Read Full Post »

A trecut un an…

Cât timp îi ai lângă tine, nu înţelegi. Poate te sâcâie cu sfaturile şi cu părerile, cu amintirile din vremuri care s-au dus, iar ei nu le înţeleg prea bine pe cele de acum. Poate crezi că n-au făcut deajuns sau că au făcut prea mult, dar sunt acolo, în bătaia timpului, şi mai vezi rădăcinile pe care ţi-ai întemeiat existenţa. Când pleacă în Marele Dincolo, îţi dai seama că nu ai avut timp să le spui, simplu, că-i iubeşti, fără să-i judeci, şi doare cu atât mai rău, cu cât ştii că e definitiv şi că în tine e un gol pe care nimic nu-l va umple, niciodată.

Cuvintele sunt stupide, oricum le-aş învârti. Odihneşte-te în pace, tata…

Read Full Post »

1.Am citit chestii năucitoare despre Oscar Berger, boss-ul ziarului Timişoara. Rămas şi fără casa din buricul Bucureştiului, transformată într-un morman de moloz, Oscar mai este şi trimis în judecată, pentru corupţie şi influenţarea justiţiei. Hai, că-i tare! Acuzaţia asta e greu de înghiţit şi eu, una, nu-l cred în stare pe Oscar de asemenea fapte. Şi probabil că nu sunt singura, dar nu te pui cu mintea lucrătorilor din justiţie.

2.Ex-prefectul Ovidiu D. continuă să se agite, dând senzaţia de tub de spray gol, din care cineva se chinuie să mai pulverizeze măcar puţin lichid, ca la dezbaterea liberalilor cu Parcul Copiilor. Oare cine se străduieşte atât de mult? Să fie vreun partid politic? Să fie PD-L? Adoptaţi-l, dom’le, odată, să ştie toată lumea!

3.Concluzia după vizita ministrului Berceanu în Timişoara şi Timiş? …UE! Poate numai de acolo vor veni ceva fonduri, căci de la guvern, nici pomeneală. Cum bine scrie Renaşterea: pasajul din Calea Şagului – zero, centura va avea, eventual, două benzi în loc de patru, iar Gara de Nord poate să mai aştepte, ne ajunge 30% din reabilitare. Să ne fie de bine dacă am luat două ţepe, una de la greci cu centura şi una de la israelieni cu gara, caz tipic de ghinion. Cenuşa în cap cu „drumul Timişoara – Lugoj e o ruşine” nu încălzeşte pe nimeni, plus că nenea ministrul părea cam iritat de întrebările presei. Mi se pare mie sau Aradul e mai bine văzut dinspre capitală?

4.Crin sau Călin? Iată o dilema din care se va ieşi în curând. Organizaţia PNL Timiş a dat întrebării un răspuns „evaziv” (ştiţi bancul). Oricum, mi-a făcut plăcere să-i văd la tv pe cei doi. Liberalii au farmecul lor când vine vorba de idei şi dialog, combat bine, nu miros deloc a manele şi par să vadă dincolo de lungul nasului. Crin vine cu „nebunia” lui, cu elan, cu dorinţa de a-şi apropia electoratul nedecis, iar amintirea discursului strălucitor din Parlament, când a venit vorba de demiterea preşedintelui, e una destul de plăcută. Călin vine cu creşterea scorului electoral, cu rezistenţa de necontestat la atacurile băsesciene (patru ani, timp, nu glumă!), cu realism. Un filozof –istoric contra unui inginer hidrotehnist. Va fi interesant! Mai ales că, la toamnă, intrat până la gât în criză, românul s-ar putea să-şi aducă aminte ce bine a dus-o pe vremea liberalilor, chiar dacă a fost pe datorie.

5. De la „Să trăiţi bine!” la „Să munciţi bine!”, spre „Să trăiţi, am înţeles!”. Mişto metamorfoza preşedintelui Traian Băsescu: „În România, a depăşi criza înseamnă a munci mai mult şi mai bine, cu productivitate şi eficienţă mai mari. Ne ştim prea bine lipsurile – salariile au crescut ani de zile mai repede decât productivitatea muncii. Ieşim din această criză numai dacă inversăm această tendinţă” (Discursul din faţa Parlamentului – 9.03.2009). Aşa, tovarăşi! Iar după prezidenţiale, sunt toate şansele să spunem doar „Să trăiţi, am înţeles!”.

6.Atât de mult se agită toţi cu acordul (sau împrumutul?!) de la FMI, că nu mă pot abţine să mă gândesc că 2009 e an electoral şi făcătorii de politică nu vor să-şi ridice lumea în cap, încercând, în acelaşi timp, să-şi sprijine clientela.

7.Ce naiba se petrece cu relaţiile noastre cu vecinii? Mai întâi, îi dăm în gât pe şpionii (Floriceii) Ucrainei, iar apoi îi tăiem macaroana aeriană preşedintelui Solyom al Ungariei, fără ca vreun factor de decizie să-şi asume răspunderea. Au luat serviciile pilule de putut şi îşi arată muşchii? Ce bine, acum tot românul se simte mai protejat! Da’ o fi diplomatic?

8. Undeva, în timp ce la ministerul de resort educaţia se abrambureşte din greu, într-unul din cătunurile marelui nostru sat, un copil stătea nevinovat în clasă, la ore, când o fereastră veche s-a prăvălit, pur şi simplu, peste el. Noroc că a scăpat cu viaţă. Directorul şcolii zicea că a reparat mai întâi budele, iar acuma de-abia vine şi rândul tâmplăriei, că el atâţia bani a avut. Şeful inspectoratului şcolar ne-a rupt, însă, gura, întrebându-se de ce femeia de serviciu şi muncitorii de la întreţinere n-au avut mai multă grijă şi n-au sesizat şi nu s-au preocupat şi… Acarul Păun e printre noi. Doamne fereşte!

Read Full Post »

Older Posts »