Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Mai 2009

De câteva zile, haiducii de la RATT s-au întors. E vorba, desigur, despre controlori. Fără uniformă, fără legitimaţie, fără nici o teamă de arşiţă, fără a fi însoţiţi de poliţişti comunitari, ei opresc mijloacele de transport în comun între staţii şi îi iau pe călători la întrebări de bilete şi carduri. Poate, poate, pică ceva. Aşa s-a întâmplat sâmbătă după-amiază, dar şi azi. Unul din locurile preferate de oprire este semaforul dinaintea străzii Divizia 9 Cavalerie (fostă Ialomiţa). O fi vreo directivă nouă dată de conducere (care o mai fi conducerea)? O fi pe şest? Nu vom şti niciodată. Dar o ipoteză ar fi şi că băieţilor li se face pe la ora 16 de o bere, aşa că haiducesc prin troleibuze şi autobuze.

Până una-alta, să împrospătăm memoria celor de la RATT cu Hotararea Consiliului Local 371/30.10.2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, art 33, al (1), litera a: Constituie contravenţie şi se sancţionează contravenţional oprirea mijloacelor de transport în comun între staţii sau în afara peroanelor sau alveolelor destinate opririi acestora. Amenda este între 1.500 şi 2.500 de lei pentru operatorii de transport. HCL cu pricina nu a fost încă amendată, după ştiinţa mea, abia mâine urmând a fi luată în discuţie în plen.

Anunțuri

Read Full Post »

În sfârşit!

Altceva ce aş mai putea spune la aflarea veştii că, în sfârşit, s-a petrecut ceea ce trebuia şi managerul Jecu Avram a fost demisionat? Dacă pentru mine, personal, întâmplarea asta nu mai are cine ştie ce semnificaţie, măcar mă pot bucura că se scapă spitalul de el.

Nu cred în declaraţiile lui din presă că nu a vrut să rămână manager, nici în figura de studiată demnitate cu care şi-a anunţat demisia şi nici în fiţele de om care a trecut, vai, tu, prin cel mai greu an din viaţa lui. Poate cel mai profitabil. Ce rost ar mai fi avut atunci să se prezinte la concursul din octombrie 2008? Ce rost a avut cererea lui de înscriere în PD-L (văd că acum se dă iar liberal)? De ce tot apărea în ultima vreme la TV şi făcea pe sociabilul, când toată lumea îi cunoaşte idiosincrazia faţă de presă, comună celor care au ceva de ascuns, dar nu prea ştiu cum? Nu a plecat el de bunăvoie, sunt convinsă. Probabil că PSD l-a chemat la o discuţie şi i-a pus în vedere să-şi ia tălpăşiţa, dacă vrea să nu iasă şifonat rău de tot.

Oricum, un control asupra modului în care şi-a exercitat funcţia de manager timp de un an şi trei luni nu ar strica, pentru că pe viitorul director îl pot aştepta multe surprize – de la contracte păguboase, la angajaţi pe veresie şi ineficienţi, de la bani risipiţi, la subalterni care îi vor zâmbi în faţă şi se vor arăta extrem de devotaţi, dar se vor grăbi să-i toarne cel mai mic gest pe unde apucă. Oricum, personajul era mai ocupat cu operaţiile (că doar e chirurg, nu?), deşi legea nu-i dădea voie, decât cu managementul. La toate belelele „erei Jecu”, se adaugă şi datoriile, pe care s-a străduit să le înmulţească. Vom vedea ce urmează.

Read Full Post »

De astăzi începe, după cum anunţă Ministerul Sănătăţii, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, evaluarea cunoştinţelor şi abilităţilor manageriale pentru ocuparea funcţiilor de director coordonator, director coordonator adjunct asistenţă medicală, director coordonator adjunct sănătate publică şi programe, director coordonator adjunct pentru control în sănătatea publică şi de director coordonator adjunct financiar contabil din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti. Evaluarea se va face, desigur, pe baza unui proiect de management, care trebuie să cuprindă strategia de management/dezvoltare a domeniului de activitate specifică funcţei pentru care candidează elaborată conform planului anexat,  pe o perioadă de maximum 4 ani.

În Timiş, situaţia e conform sloganului „La vremuri noi, tot noi”. Nici vorbă de epurare sau politizare. Cu alte cuvinte, directorii vor fi bătuţi în cuie, încă o dată, cu toată vrăjeala reorganizării. În Timiş avem în sănătatea publică o echipă cu spate tare, în stare să înfăptuiască neabătut programul oricărui guvern, de stânga, de dreapta sau bicolor. O echipă cu care, nu-i aşa, ne mândrim, „Oldies but goldies”. La schimb, oamenii de la DSP sunt lăsaţi în durerea şi tabieturile lor, chiar dacă unii au înţepenit acolo pe funcţii din vremuri străvechi. Evaluarea timişenilor va avea loc în 20 mai, iar candidaturile nu prezintă nici o surpriză, nici o adiere (că suflu n-are cum) de nou: Horia Vermeşan – director coordonator, Viorica Dumitru – director coordonator adjunct sănătate publică şi programe, Pipica Mureşan – director cordonator adjunct financiar-contabil. O noutate există, totuşi, prin candidatura prof. dr. Trăilă Nicola la funcţia de director coordonator adjunct asistenţă medicală. Ocupantul cu delegaţie al funcţiei a rămas pe dinafară, of-of, măi-măi, dar va avea grijă şeful lui de el, ca şi până acum. Bizar (să fie lipsă de specialişti, de doritori sau să fie o portiţă pentru un mic cumul neoficial de funcţii?), în Timiş nu există candidatură pentru funcţia de director coordonator adjunct pentru control în sănătatea publică. Sunt sigură că sănătatea din Timiş (şi nu numai) va fi simţitor ameliorată prin continuitatea, prestaţia şi prezenţa a cinci (pardon, de fapt, doar patru) directori-coordonatori. Trăiască şi înflorească! Mii de împliniri măreţe pe ramură!

Read Full Post »

Păi, ce-ar mai fi de spus? Cu Elena Gheorghe pe locul 19, ne-am putut da seama care e cota noastră în Europa. Melodia noastră n-a fost nici mai bună, nici mai rea (deşi, comparativ cu ceilalţi finalişti, a fost uşor plată, dorinţa de ritm a cam rămas intenţie, iar show-ul, sublim, deşi nu l-am remarcat) decât altele plasate pe o poziţie superioară în clasament. Mă gândesc, de exemplu, la Armenia, Ucraina, Albania… Ţările astea au, fiecare, pe câte cineva, doi-trei vecini care ţin cu ele, fac parte din câte un grup (fie că-s neamuri, fie că-s foste republici). Noi nu facem parte din nimic. În afară de Moldova, care ne-a dat la schimb toate cele 12 puncte, n-am primit mai nimic de la nimeni. Cum zice şi ştirea de la Antena 3: „S-a putut observa totuşi că mulţi români plecaţi la muncă în străinătate s-au întors în ţară, puterea de vot în ţări precum Spania (7 puncte) sau Israel (0 puncte) scăzând considerabil. Elena Gheorghe a mai primit cinci puncte de la Macedonia şi alte cinci de la Turcia, trei de la Azerbaidjan precum şi câte două de la Serbia, Portugalia, Irlanda şi Cipru”.

Dacă victoria lui Alexander Rybak (şi numele ăsta, originar din Belarus, sună cumva cam Pescaru, într-o traducere aproximativă) era uşor de anticipat şi meritată, locurile 2, 3, 4 şi chiar 5 n-au neapărat legătură cu calitatea pieselor. Blonda şi bine făcuta Brunhildă a ajuns pe locul secund datorită frumuseţii ei serafice. Cât despre locurile 3 şi 4, se pare că Europa nu s-a plictisit de ritmurile orientale şi de burice goale, găsind în ele ceva prospeţime şi mai multă vigoare faţă de blazarea ei uşor decadentă. Probabil că în aceeaşi categorie (de altceva) se înscrie şi britanica mulatră, care mai are ani buni de lucrat până s-o ajungă, eventual, pe Mariah Carey, cu care o compară unii, dar care are o dotare superioară de la mama-natură.

Ei, a trecut şi asta. Vă consolează că România s-a clasat înaintea Germaniei, Suediei şi Spaniei? Pe mine nu! Dar nu-mi fac griji, ne putem simţi dezamăgiţi şi la ediţiile din 2010, 2011 etc….

Read Full Post »

Read Full Post »

S-a consumat aseară a doua semifinală a Eurovision 2009. La un moment dat, am avut senzaţia că e un festival de folclor. Totuşi, melodiile care nu aveau inspiraţie folclorică nu au întrunit voturile necesare şi nici n-au depăşit categoria deja vu. O fi şi asta o lecţie europeană, cu păstrarea identităţii. Am nimerit destul de bine calificatele, dar m-a surprins nu prea plăcut piesa albaneză, una care nu mi-a spus mai nimic.

Am reţinut trei piese dintre cele zece.

Reprezentantul Norvegiei, originar din Belarus, cu o piesă în care rădăcinile i se simt bine de tot:

Estonia a venit cu o frumoasă brunetă cu ochi albaştri, care, culmea, a avut şi o melodie inspirată:

Armonizare reuşită la Lituania:

Nu mă pot abţine să nu remarc prezenţa Moldovei, cu Nelly Ciobanu, care a cântat româneşte (pardon, moldoveneşte) o piesă dinamică şi reuşită. Acuma, nouă ne sună familiar, dar, probabil, pentru europenii mai din vest,  Hora din Modova o fi având aceleaşi inflexiuni exotice ca şi cum ar veni din Azerbaidjan. I-auzi:

N-am spus nimic despre cele patru ţări care au intrat automat în finală – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie – şi cărora li se adaugă ţara-gazdă Rusia. Patricia Kaas are o piesă cam obosită şi cam prea elaborată.  Soraya e o autentică spaniolă temperamentală, dar e blondă şi are ochii atât de albaştri, încât nu-mi vine s-o cred. Jade crede că a sosit timpul ei, dar pe mine nu m-a convins. Poate, totuşi, nişte swing nemţesc, cu Alex C feat. Oscar Loya:

Rusoaica Anastasia, în schimb, nu e rea deloc, deşi n-are cum să câştige:

Cam asta ar fi. Dacă ar fi să dau un pronostic al câştigătoarei, eu aş alege dintre Norvegia, Bosnia şi Herţegovina, Estonia şi Portugalia. Dar, cine ştie?

Read Full Post »

1. Un grup de romi şi-a ţinut judecata în Parcul Rozelor, provocând atâta tămbălău încât a fost chemată şi poliţia, care poliţie a şi apărut, încet-încetişor, că era traficul intens (?). Unii s-au indignat, dar de ce, în fond? Unde erau bieţii oameni să-şi ţină adunarea dacă nu în acel parc, pe care îl consideră ca un fel de anexă a domiciliilor lor de pe Loga, Trandafirilor etc.? Curţile unde altădată fiecare petic de sol era bine îngrijit şi plin de flori sunt acum betonate total, căci noii proprietari nu mai vor să vadă pământ gol în faţa ochilor, iar grătarele stau la loc de cinste, ca nişte altare închinate bunăstării, veşnic în stare de fumegare din cauza jertfelor în mici şi ceafă de porc aduse zeului euro, protector al tuturor imobiliarelor. Fruntaşii PCR au fost înlocuiţi de fruntaşii romilor. Acum vreo 15 ani, încă mai mergeam în Parcul Rozelor cu copiii sau la plimbare. Era un loc de relaxare respectat, cum era şi Corso-ul nostru de pe vremuri, unde fiecare dorea să vadă şi să fie văzut, în special duminica, aşa că se îmbrăcau oamenii frumos, se salutau cu oarecare ceremonie, purtau conversaţii poate formale, dar politicoase şi încadrate în tradiţie. Nu vedeai atunci pirande înţolite cu fuste sclipicioase (de, au şi ei haine de duminică), nici droaia de puradei dornici mai degrabă să vâneze porumbeii în scop de halire decât să le dea grăunţe, nici ţigani cu pălării mari, importanţi şi conştienţi de faptul că buricul Timişoarei le aparţine. Nu aveam nici sicriul ăla metalo-sticlos, care dă ca nuca-n perete în centru, unde mâncarea chinezească e la ofertă şi unde la două pizza primeşti una gratis, ce mai, un adevărat obiectiv turistic încălărit pe o fostă budă publică şi menit să sporească atracţia culturală a urbei. Cine găseşte că schimbările nu-s pe gustul său şi nu e în stare să ţină pasul cu vremurile nu are decât să o ia spre Piaţa Unirii, birt în aer liber din primăvară până-n toamnă, de abia îţi mai poţi strecura paşii printre mese. Dacă eşti femeie şi porţi tocuri înalte, mai bine ocoleşte piaţa sau ia-ţi adidaşii la pachet, altfel le poţi da de lucru suplimentar ortopezilor. Aceiaşi strâmbători din nas mai pot să urmărească gratis „Timişoara – mica Vienă”, de pe nişte bănci atât de căcate de porumbei încât ar fi cazul ca Primăria să ia reţeta de speriat zburătoarele de la CJT sau, cum am văzut la tv prin ţări străine, să închirieze un şoim (cu tot cu şoimar).

2. Să nu credeţi că treaba cu grătarele pe lângă casă este apanajul unei anumite etnii. Nici vorbă, e o chestie tipic românească, din străfundul fiinţei poporane, pentru care atâta timp cât există cărbuni, fleică, mici, şpriţ şi bere la pet, plus convivi, nu au decât să vină toate crizele din lume, să guverneze ţara toţi bocii, să treacă nenumărate scrutinuri şi să alterneze la preşedinţie marinari, gherţoi, dude, crini sau prostănaci. Ce face timişoreanul inventiv dintr-un cartier de blocuri? Îşi propteşte un frumos pavilion lipit de bloc, face rost de o masă şi nişte bănci, dă foc cărbunilor, cheamă vecinii, bagă manele şi populare moldoveneşti (spre bucuria întregii străzi) şi are terasa chiar lângă el, cu tot ce-i trebuie. Mai ieftin, mai sigur, cât de cât discret şi foarte social (aproape social-democrat, dar până la anvergura lui Vanghelie mai e), fiecare sfârşit de săptămână (că week-end nu pot să-i spun) se transformă într-o sărbătoare, nu chiar a cartierului, dar a blocului sigur.

cort blog
3. Miercuri dimineaţa, la 7,50 trecute-fix, preşedintele CJT şi al PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, străbătea Piaţa Mărăşti pedestru, luând-o pe lângă Facultatea de Arte, într-un impecabil costum de culoare închisă (bleumarin spre negru), cu aerul singuratic al alergătorului de cursă lungă. Este de presupus că preşedintele şi-a propus să verifice beneficiile pentru sănătate ale mişcării şi că a pornit-o per pedes spre Palatul Administrativ din proprie voinţă, folosind prilejul pentru a lua pulsul matinal al oraşului şi, de ce nu, pentru a medita la campania pentru europarlamentare.

4. Că veni vorba, tocmai când mă gândeam ce rău se plictisesc Daciana Sârbu şi Cristi Buşoi pe panourile electorale, aşa, zâmbind de unii singuri spre electorat, au răsărit şi afişele PD-L. Discrete, fără vreo poză sau vreun nume, ele se mulţumesc să ne arate sigla şi să ne anunţe că ăst partid e cu noi „La bine şi la greu”. Adică, bine la ei şi greu la noi, ca la orice partid. Varianta online a PD-L e şi mai tare, acolo au şi un adaos aproape comercial: „În familie, trecem mai uşor peste greutăţi”. În care familie? Băsescu? Iar peste nea Miluţ din staţiile RATT putem să sărim de pe acum. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, oricât de mulţi bani s-ar pompa. Osteneală şi nu prea cu campania asta, din moment ce se mizează pe o prezenţă la vot de 15-20%…

5. Lansarea pesedistă a europarlamentarilor (sau a prezidenţiabilului?) mi-a lăsat un gust sălciu, ca şi mulţumirile pe care i le-a adus Geoană lui Vanghelie pentru organizare. Sau pentru mazilirea lui Mădălin Voicu? Numai ei ştiu. Oricum, nu cu răcnete la megafon va ajunge Geoană preşedinte, cu toată demonstraţia de forţă pusă în scenă. Nici cu vendete.

6. Hal de criză! O vânzătoare dintr-un supermarket timişorean a furat de la locul de muncă haleala pentru propria nuntă. Nici că se putea o haiducie mai mioritică.

7. Şi măgarii se sinucid, nu-i aşa? Undeva, în fundul Chinei, un măgar suprasolicitat la cărat bolovani într-o carieră de piatră şi-a pus capăt zilelor descotorosindu-se de povară şi aruncându-se în gol de pe o faleză. Bietul patruped – doar era chinez –  a rămas pesemne îndoctrinat marxist, crezând că nu are de pierdut decât lanţurile şi povara, fără a apuca să afle despre stoicismul ardelenesc al lui Bator, mânat de Fefeleaga la identice cazne.

Read Full Post »

Older Posts »