Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Ianuarie 2009

Dar, desigur, nu mai sunt atât de naivă încât să-mi imaginez că va şi reuşi să mişte un sistem mafiot cum este cel sanitar românesc, cu o organizaţie profesională – mă refer aici la Colegiul Medicilor – care nu e în stare să-şi facă ordine în ograda proprie. Oare de ce? Pentru simplul motiv că le e frică să nu cumva să creeze un precedent, iar următoarele victime să fie chiar ei. „Colegii mei vor fi fraţii mei”, la partea asta din jurământul lui Hipocrate, Colegiul Medicilor e campion. Din păcate, la partea cu „Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră” se stă mai slab. (mai mult…)

Read Full Post »

Autoturismele au ajuns să ne domine existenţa, ba chiar şi post-existenţa. Poziţia socială este certificată de mărimea maşinii de teren cu care propitarul îşi plimbă fizicul (de multe ori supraponderal), în ideea că, dacă îşi permite un consum mare de combustibil, are cu ce, măi! De dragul vitezei, se plăteşte anual un tribut greu în vieţi omeneşti, din cauza acestor fiare reci, nu mai ai loc nici  să ieşi din scara blocului, pentru că tot ţopârlanul vrea să-şi pună fundul cât mai rapid în maşină, nu cumva – Doamne fereşte! – să păţească ceva de la mersul pe jos. Acuşi vor fi mai multe maşini decât locuitori, iar cu astea e naşpa de tot, că nu-s mici, ca telefoanele mobile. Mă rog, fiecare societate are modul ei de a-şi stabili valorile. Dar, măcar după ce dăm colţul, e de presupus că ne înscriem pe altă orbită: sufletul pleacă acolo unde merită, iar trupul se odihneşte în locuri special amenajate. Şi ar trebui să se odihnească în pace, dacă gradul de motorizare al Timişoarei nu ar face ca lucrurile să se petreacă altfel. Un şofer „îndemânatic” a pricopsit gardul Cimitirului din Calea Lipovei cu ditamai spărtura, astfel că liniştea răposaţilor a fost pusă sub semnul întrebării.

cimitir-blog1

Crucile se văd, vrei-nu vrei, într-un memento mori destul de potrivit cu epoca pe care o trăim. Cică un tânăr s-a oprit într-o noapte cu maşina în gard, pentru că nu a luat bine curba de pe Ialomiţei. Asta e. Administratorii cimitirului nu-s tare miraţi, cică li se întâmplă de două-trei ori pe an aşa ceva, cea mai recentă păţanie fiind când s-a răsturnat tirul cu porci tăiaţi, prin toamnă, iar şuncile se lăfăiau printre cruci. Ce mai suprarealism, of, Doamne!

Read Full Post »

Şi-aşa-mi vine câteodată…

…să-l ascult pe Ducu Bertzi. Nu ştiu nici eu de ce, dar mă trezesc mai întâi fredonând, apoi cântând cât mă ţine gura (spre nefericirea urmată de proteste a copiilor, deşi nu-s chiar afonă). Cântecul ăsta are, totuşi, farmecul lui. Parcă mai spală din nemernicia vremurilor, plasându-le sub zodia inevitabilului…

Read Full Post »

Ziceam dăţile trecute şi de o telenovelă tehnică. Mai-marele tuturor chestiilor tehnice din Spitalul Judeţean Timişoara şi persoana căreia subordonaţii îi zic cu evlavie “Şefu”, se prezintă peste tot ca “inginerul P…”. Partea nasoală e că omul nu e deloc inginer, ci subinginer de ceva aeronave, zboruri şi alte celea, conform echivalării studiilor din şcoala militară. A fost adus în spital pe mustaţa fostului şef al Serviciului Tehnic, cu care a fost coleg de şcoală şi pe care, drept mulţam, l-a vorbit pe la organe şi autorităţi, totul având drept consecinţă niscai cercetări penale şi arestarea unui calculator, după o percheziţie de circotecă. Cum faptele bune trebuie răsplătite, omul a vrut scaunul fostului lui şef de la Tehnic, aşa cum i se promisese de la ASP. (mai mult…)

Read Full Post »

Prima zi de şcoală după sărbători. Mai puţină înghesuială dimineaţa. În schimb, o respectabilă coadă la chioşcul RATT din Lipovei, pe la ora 11,30. Dacă stau după abonament, întârzii să iau juniorul, îmi zic, şi fac o alegere greşită, adică îmi cumpăr bilet. La dusul spre şcoală, totul e ok, îmi preiau vlăstarul, ţup-ţup, ajungem în staţia de autobuz. Aceleaşi figuri de mame, bunici şi alte feminine însoţitoare de prunci pe care le vizionez zilnic. Mă bucur că vine marele alb-mov după mai puţin de două minute de aşteptare. Urcăm pe uşa din mijloc, mă uit după ceva locuri, nu prea sunt, ba da, lângă o tanti, puţin mai în spate, e un scaun liber, îmboldesc copilul cu un ghiont matern în ghiozdan, se aşează, m-am liniştit. A durat vreo 10-15 secunde, autobuzul abia s-a pus în mişcare. Mă întorc cu 180 de grade, cu biletul în mână, să-l compostez. În faţa instrumentului, o namilă de bărbat cu ecuson în piept mi se aşează în cale. Dau să-l ocolesc, dar nu mă lasă. „Domnule, daţi-mi voie!”, „Nu mai aveţi voie!”, „Păi, acuma m-am urcat!”. Urmează ceva năucitor: „Nu-i adevărat! Eu nu v-am văzut în staţie!”. (mai mult…)

Read Full Post »

La mulţi ani tuturor!

Vă doresc mulţi ani fericiţi tuturor prietenilor şi celor care mai treceţi pe blogul meu!
Iar neprietenilor (pentru că am devenit un om avizat), le doresc atâta bine cât mi-au făcut şi ei mie, pentru mulţi ani!
La mulţi ani mai ales unui prieten drag, din tot sufletul, pentru că merită tot ce e mai bun, şi nemuritoarea ABBA pentru toţi:

Să fiţi fericiţi şi să vă iubească cine vreţi voi!

Read Full Post »