Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Prin Timişoara’ Category

În zona unde stau se mansardează la greu, ca, de altfel, prin toată Timişoara. Nici nu ştii când se înalţă câte un nivel suplimentar pe urâţeniile (locuibile, totuşi, şi făcute după ceva norme) de blocuri ceauşiste. Se pun schelele, vine ditamai camionul, plin cu scânduri, cioc-cioc, boc-boc (nu vă gândiţi la bietul premier) şi urgent mai avem un etaj. M-am uitat de curiozitate cum se construiesc. La una am remarcat ceva zidărie uşoară, mă rog, o fi… Dar la alt bloc, am putut să văd doar grinzi de lemn (cred că-i brad, că aşa mirosea), unite cu scânduri, învelite cu polistiren, tencuite şi gata.

mansarda1 bl

Un fel de cutii, nici măcar din beton. Nici poveste de structură metalică. La preţ, e mai avantajos, dar tot la zeci de mii de euro se ajunge, cu tupeu. De exemplu, 727 euro/mp – garsoniera 30 mp, 870 euro/mp – apartament cu trei camere etc. Ştiu că arată bine, că par confortabile, dar, oare, cum se comportă în timp? Sau la un incendiu? Sau la un cutremur?

Mi-am amintit de povestea cu mansardele apropo de recentele incendii. Nu la noi, dar tot undeva în România. Eu, una, parcă n-aş îndrăzni să mă mut acolo. Încă mai gândesc româneşte, adică o casă, o locuinţă trebuie să te ţină pe viaţă şi s-o poţi lăsa şi copiilor. Ideea de a da bani pe o proprietate despre care nu ştii când ţi-o doboară un vânt mai aprig mi se pare ciudată.

Nici nu mă gândesc aici la cât de bine sunt respectate normele de siguranţă în construcţii. E treaba altora. Până la primul caz de Doamne-fereşte, mansardaţi, mansardaţi, mansardaţi…

Anunțuri

Read Full Post »

N-am avut ce face şi am citit articolul următor de pe tion:

Şeful de la Sănătate se simte victima sistemului judiciar
Horia Vermeşan s-a plâns prefectului de Timiş. Şeful Direcţiei de Sănătate Publică se consideră o victimă a sistemului judiciar, deşi el consideră că… apără legea. Totul i se trage de la un contract semnat de fosta conducere a Spitalului Judeţean cu societatea (la acea vreme) Medicover.
Între cele două părţi a fost semnată o înţelegere prin care Medicover, societate specializată în domeniul analizelor de laborator, ar fi urmat să preia efectuarea acestor servicii de la laboratorul existent, în cadrul spitalului. Măsura a fost contestată la acea vreme dar, se pare, contractul a rămas în continuare valabil. Societatea comercială are un contract de închiriere valabil cu Judeţeanul dar nu poate porni activitatea de laborator atâta timp cât nu deţine autorizaţie de funcţionare de la DSP.

Problema există din 2007 şi Medicover, devenită între timp Synevo România, a decis să-şi caute dreptatea în instanţă. Reprezentanţii firmei s-au adresat instanţei, pe drept penal, solicitând ca judecătorii să oblige DSP să acorde autorizaţia de funcţionare. Iar până la noi clarificări, vechiul contract de efectuare a analizelor prin Synevo rămâne valabil. În momentul în care ar apărea autorizaţia de funcţionare, contractul de prestare servicii ar trebui respectat, spune prefectul de Timiş, Mircea Băcală.

Cei de la Sănătate motivează neacordarea autorizaţiei prin faptul că locaţia laboratorului ar fi improprie, arată Mircea Băcală. Conform prefectului, laboratorul ar fi situat pe un coridor de acces către secţia de chirurgie. „Nu e normal ca oamenii care sunt conduşi la operaţie să fie trecuţi printr-o zonă pe unde stau oamenii care vin la analize. Există pericolul unei infecţii”, spunea Băcală. El a mai spus că se va lupta cu toate mijlacele legale ca acest contract de furnizare de servici medicale să nu devină efectiv. Se pare că la mijloc ar fi o factură de 145 de miliarde de lei, aferentă analizelor ce ar trebui efectuate, a mai declarat miercuri Băcală.
Conducerea Synevo acuză o serie de abuzuri
Situaţia este văzută diferit de conducerea societăţii care foloseşte laboratoarele. Reprezentanţii firmei au depus o plângere penală pentru abuz în serviciu îndreptată împotriva conducerii DSP. „Am constatat anumite abuzuri. La cerea depusă la DSP, pe 7 decembrie 2007, pentru autorizare, ni s-a spus că nu am primit avizul în termenul legal de 30 de zile pentru că nu am fi depus cerere, deşi la câteva zile de la depunerea cererii reprezentanţii DSP o invocau, iar în baza ei ne cereau să facem dovada existenţei a două toalete. Aşa am descoperit că cererea, de fapt, dispăruse din dosar, lucru evident şi prin faptul că numărul de înregistrare aplicat pe alt act, deşi avea aceleaşi date ca şi cel primit de mine în 7 dcecembrie, apărea acum cu altă caligrafie. Seria abuzurilor a continuat cerându-ni-se să reavizăm acordul pentru toalete la noul manager al Judeţeanului. Ulterior, am depus o nouă cerere de autorizare, pe 22 mai 2008, iar ziua următoare ni s-a răspuns făcându-se referire, culmea, la un proces verbal de inspecţie ce avea să fie întocmit pe 4 iunie. La fel de incredibil e că pe 4 iunie s-a inspectat spaţiul care era închis, punctul de recoltare nefuncţionând în lipsa autorizaţiei, iar concluzia DSP a fost că nu cotrespunde din punct de vedere sanitar”, a declarat Sanda Sturz, managerul laboratorului Synevo din Timişoara.

Mă voi referi strict la pasajul subliniat, care dovedeşte că domnul prefect Mircea Băcală ori n-are habar despre ce vorbeşte şi n-a vizitat niciodată Spitalul Judeţean şi nici locaţia cu pricina, înghţind pe nemestecate ce i-a spus directorul DSP, ori bagă vrăjeală cu bună ştiinţă. Să ne înţelegem: punctul de recoltare al Synevo se află la etajul I al Spitalului Judeţean, unde se mai află Laboratorul Central şi alte cabinete de investigaţii. Nu are nici cea mai mică legătură cu secţiile de chirurgie şi nici vorbă să se afle pe vreun coridor de acces către vreo secţie de chirurgie. La etajul II se află secţia ATI şi Blocul Operator, iar secţiile de chirurgie încep abia de la al treilea etaj al spitalului, deci pacienţii conduşi la operaţie nu au nici o legătură cu ceea ce se petrece la etajul I. Chestiile astea le ştie orice trecător prin Spitalul Judeţean din Timişoara.

Aş mai avea o vorbă despre analizele medicale care se fac în Spitalul Judeţean. Din păcate, deşi există dotare, se întâmplă ca pacienţilor să li se sugereze de către anumite persoane, probabil direct interesate, să facă analize la alte laboratoare din Timişoara, tot aşa de private ca şi Synevo. Probele biologice li se recoltează la pat, atât de multă amabilitate există. Iar pentru cei care sunt atât de grijulii ca nu cumva un privat să ia banii de la Casa de Asigurări, le aduc aminte de laboratorul cât se poate de privat Hiperdia, care convieţuieşte liniştit cu Spitalul Municipal Timişoara, fără atâta gălăgie. Personajele atât de zgârcite la autorizări nu suflă o vorbuliţă despre grămada de bani pe care a investit-o Synevo în reabilitarea holului unde trebuia să-şi desfăşoare activitatea, nişte euro cu destule zerouri, grămadă pentru care ar trebui despăgubiţi cumva. Nu se suflă o vorbă nici despre vendetele personale ale unor şefi de instituţii. Revin cu imagini ale holului respectiv, ca să le vadă şi domnul prefect, pe care îl asigur că se află la etajul I, fără legătură cu blocul operator sau secţiile de chirurgie, şi de care îmi pare rău că politica îl obligă să facă şi chestii mai naşpa.

synevo-blog-1

synevo-blog-2

UPDATE

Minunea continuă pe Analog TV, cu o ştire a unei fătuci, vorba lui Ion Cristoiu, nevinovată, probabil, şi intimidată în prezenţa unui şef de instituţie.
Dragă Ioana Ciurlea, dacă nu ştii, întreabă. Onorabilul domn profesor dr. Victor Dumitraşcu, actual şi fost director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş, nu a fost demis din funcţia de şef al laboratorului, nici poveste de aşa ceva. El a avut discuţii cu managerul de atunci al Spitalului Judeţean pe alte teme (organizare, management, eificienţă etc.). Cel demis şi revenit în funcţie prin ordin judecătoresc era doctorul Ovidiu Golea, şeful de la dializă, omul care vindea soluţii de dializă produse de firma sa secţiei din spitalul de stat unde tot el era şef. În plus, de licitaţia cu pricina se interesa foarte tare şi şeful unui alt laborator privat din oraş, şi anume Bioclinica. Dacă această firmă ar fi câştigat, sunt curioasă dacă opoziţia autorităţilor sanitare timişene ar fi fost tot atât de vehementă. Oricum, nu credeam să-l aud pe directorul DSP afirmând că punctul de recoltare e amplasat pe holul de trecere spre chirurgie, dar iată că se poate… Luaţi ştirea de aici, pentru cunoscători.

Read Full Post »

Atenţiune, atenţiune! Mâine, de cu zori, se dă startul la pusul ştampilei pe nişte liste cu indivizi propuşi de partide să ne facă sau nu de cacao la Bruxelles. Ştiu că asta nu vă interesează nici cât efectul paralelismului liniilor de cale ferată asupra ciclului menstrual la găini, mai ales că-i frumos afară şi avem în faţă un weekend prelungit, numai bun de plecat spre zări albastre. N-am ce să spun nici despre campania electorală, pe parcursul căreia bravii politicieni, în special de la guvernare, s-au întrecut în a le promite timiş(or)enilor chestii care de care mai gogonate. După mine, nu le-aş da nici un pahar cu apă, darămite un vot. Totuşi, a existat o afirmaţie care m-a pus cumva pe gânduri, cea a lui Vio Bota, făcută la Tele Europa Nova acum două seri, că partidele de la putere se bucură că noi nu mergem la vot. Are ceva logică, ele îşi mobilizează electoratul cum pot mai bine şi tot înhaţă suficiente voturi, în timp ce marea masă de nevinovaţi, oripilată de struţocămila haloasă din ultimele luni, stă departe de cabinele de vot. Ideea ar fi să votăm altceva şi să le tragem una în bot, dar acel altceva e tot din gaşca privilegiată de inşi părtaşi la ciolan, dacă nu acum, atunci peste câţiva ani. OK, să facă fiecare cum îl taie capul. Până atunci, vă invit să revedeţi chipurile dibaci retuşate ale catindaţilor, aşa cum se lăfăie ele pe unul din panourile din Timişoara, şi să vă mai gândiţi dacă merită vreunul efortul de a pune mâna pe ştampilă.

catin1

catin2

catin3

Read Full Post »

Vineri după-amiază, ca un final apoteotic al campaniei pentru europarlamentare, PD-L Timiş şi-a mobilizat parte din electorat la Muzeul Satului din Timişoara. De ce taman acolo? Păi, de-aia, că preşedintele PD-L e preşedinte şi la Consiliul Judeţean Timiş, instituţie care diriguieşte Muzeul Satului. Nu mă îndoiesc că PD-L a organizat manifestarea pe bani, care vor rotunji contul Muzeului, cam sărăcuţ de felul lui, după cum se vede cu ochiul liber.

Nu mai puţin de 500 de pedelişti, membri şi simpatizanţi, au fost invitaţi între sânii naturii şi răsplătiţi cu un mic (doi-trei-patru….) şi alte chestii bune de pus pe grătar, plus bere Timişoreana la doză, după burdihanul fiecăruia. S-a intrat pe bază de băieţi de ordine, mobilizare de la om la om şi cunoştinţe, de pe la ora 17,30. Pe la 18, şi-a făcut apariţia şi o formaţie cântătoare, cu instrumente cu tot, care şi-a început recitalul cu nemuritoarea „Money, money, money” – Abba (?!). Vocea feminină – remarcabilă, cea masculină – aoleu! S-au împărţit şepci, tricouri şi eşarfe portocalii, în timp ce baloane de aceeaşi culoare erau agăţate inclusiv pe gardul bisericuţei din Muzeu. Atmosferă caldă, tovărăşească, poze de grup şi individuale, coadă la mici, fum de la grătare înălţat spre albastrul cerului. Mai spre seară, după ce spiritele au devenit mai animate, muzica a trecut pe populăroase, c-aşa-i electorul, tot român, adică vrea să câştige ca în Europa şi să muncească româneşte.

Evenimentul ar fi putut stârni invidia lui Marean Vanghelie, mama şi tata pomenilor electorale cu mici şi bere. Dar se pare că nici Costi Ostaficiuc nu-i fraier şi ştie să se inspire din patentele altor familii politice. Pe la ora 21, manifestarea îşi mai pierduse din entuziasm, odată cu epuizarea resurselor culinare şi lichide, dar nu era chiar închisă. Iacă şi imagini de la faţa locului:

pomana1

pomana2

pomana3

pomana4

Read Full Post »

De câteva zile, haiducii de la RATT s-au întors. E vorba, desigur, despre controlori. Fără uniformă, fără legitimaţie, fără nici o teamă de arşiţă, fără a fi însoţiţi de poliţişti comunitari, ei opresc mijloacele de transport în comun între staţii şi îi iau pe călători la întrebări de bilete şi carduri. Poate, poate, pică ceva. Aşa s-a întâmplat sâmbătă după-amiază, dar şi azi. Unul din locurile preferate de oprire este semaforul dinaintea străzii Divizia 9 Cavalerie (fostă Ialomiţa). O fi vreo directivă nouă dată de conducere (care o mai fi conducerea)? O fi pe şest? Nu vom şti niciodată. Dar o ipoteză ar fi şi că băieţilor li se face pe la ora 16 de o bere, aşa că haiducesc prin troleibuze şi autobuze.

Până una-alta, să împrospătăm memoria celor de la RATT cu Hotararea Consiliului Local 371/30.10.2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, art 33, al (1), litera a: Constituie contravenţie şi se sancţionează contravenţional oprirea mijloacelor de transport în comun între staţii sau în afara peroanelor sau alveolelor destinate opririi acestora. Amenda este între 1.500 şi 2.500 de lei pentru operatorii de transport. HCL cu pricina nu a fost încă amendată, după ştiinţa mea, abia mâine urmând a fi luată în discuţie în plen.

Read Full Post »

În sfârşit!

Altceva ce aş mai putea spune la aflarea veştii că, în sfârşit, s-a petrecut ceea ce trebuia şi managerul Jecu Avram a fost demisionat? Dacă pentru mine, personal, întâmplarea asta nu mai are cine ştie ce semnificaţie, măcar mă pot bucura că se scapă spitalul de el.

Nu cred în declaraţiile lui din presă că nu a vrut să rămână manager, nici în figura de studiată demnitate cu care şi-a anunţat demisia şi nici în fiţele de om care a trecut, vai, tu, prin cel mai greu an din viaţa lui. Poate cel mai profitabil. Ce rost ar mai fi avut atunci să se prezinte la concursul din octombrie 2008? Ce rost a avut cererea lui de înscriere în PD-L (văd că acum se dă iar liberal)? De ce tot apărea în ultima vreme la TV şi făcea pe sociabilul, când toată lumea îi cunoaşte idiosincrazia faţă de presă, comună celor care au ceva de ascuns, dar nu prea ştiu cum? Nu a plecat el de bunăvoie, sunt convinsă. Probabil că PSD l-a chemat la o discuţie şi i-a pus în vedere să-şi ia tălpăşiţa, dacă vrea să nu iasă şifonat rău de tot.

Oricum, un control asupra modului în care şi-a exercitat funcţia de manager timp de un an şi trei luni nu ar strica, pentru că pe viitorul director îl pot aştepta multe surprize – de la contracte păguboase, la angajaţi pe veresie şi ineficienţi, de la bani risipiţi, la subalterni care îi vor zâmbi în faţă şi se vor arăta extrem de devotaţi, dar se vor grăbi să-i toarne cel mai mic gest pe unde apucă. Oricum, personajul era mai ocupat cu operaţiile (că doar e chirurg, nu?), deşi legea nu-i dădea voie, decât cu managementul. La toate belelele „erei Jecu”, se adaugă şi datoriile, pe care s-a străduit să le înmulţească. Vom vedea ce urmează.

Read Full Post »

1. Un grup de romi şi-a ţinut judecata în Parcul Rozelor, provocând atâta tămbălău încât a fost chemată şi poliţia, care poliţie a şi apărut, încet-încetişor, că era traficul intens (?). Unii s-au indignat, dar de ce, în fond? Unde erau bieţii oameni să-şi ţină adunarea dacă nu în acel parc, pe care îl consideră ca un fel de anexă a domiciliilor lor de pe Loga, Trandafirilor etc.? Curţile unde altădată fiecare petic de sol era bine îngrijit şi plin de flori sunt acum betonate total, căci noii proprietari nu mai vor să vadă pământ gol în faţa ochilor, iar grătarele stau la loc de cinste, ca nişte altare închinate bunăstării, veşnic în stare de fumegare din cauza jertfelor în mici şi ceafă de porc aduse zeului euro, protector al tuturor imobiliarelor. Fruntaşii PCR au fost înlocuiţi de fruntaşii romilor. Acum vreo 15 ani, încă mai mergeam în Parcul Rozelor cu copiii sau la plimbare. Era un loc de relaxare respectat, cum era şi Corso-ul nostru de pe vremuri, unde fiecare dorea să vadă şi să fie văzut, în special duminica, aşa că se îmbrăcau oamenii frumos, se salutau cu oarecare ceremonie, purtau conversaţii poate formale, dar politicoase şi încadrate în tradiţie. Nu vedeai atunci pirande înţolite cu fuste sclipicioase (de, au şi ei haine de duminică), nici droaia de puradei dornici mai degrabă să vâneze porumbeii în scop de halire decât să le dea grăunţe, nici ţigani cu pălării mari, importanţi şi conştienţi de faptul că buricul Timişoarei le aparţine. Nu aveam nici sicriul ăla metalo-sticlos, care dă ca nuca-n perete în centru, unde mâncarea chinezească e la ofertă şi unde la două pizza primeşti una gratis, ce mai, un adevărat obiectiv turistic încălărit pe o fostă budă publică şi menit să sporească atracţia culturală a urbei. Cine găseşte că schimbările nu-s pe gustul său şi nu e în stare să ţină pasul cu vremurile nu are decât să o ia spre Piaţa Unirii, birt în aer liber din primăvară până-n toamnă, de abia îţi mai poţi strecura paşii printre mese. Dacă eşti femeie şi porţi tocuri înalte, mai bine ocoleşte piaţa sau ia-ţi adidaşii la pachet, altfel le poţi da de lucru suplimentar ortopezilor. Aceiaşi strâmbători din nas mai pot să urmărească gratis „Timişoara – mica Vienă”, de pe nişte bănci atât de căcate de porumbei încât ar fi cazul ca Primăria să ia reţeta de speriat zburătoarele de la CJT sau, cum am văzut la tv prin ţări străine, să închirieze un şoim (cu tot cu şoimar).

2. Să nu credeţi că treaba cu grătarele pe lângă casă este apanajul unei anumite etnii. Nici vorbă, e o chestie tipic românească, din străfundul fiinţei poporane, pentru care atâta timp cât există cărbuni, fleică, mici, şpriţ şi bere la pet, plus convivi, nu au decât să vină toate crizele din lume, să guverneze ţara toţi bocii, să treacă nenumărate scrutinuri şi să alterneze la preşedinţie marinari, gherţoi, dude, crini sau prostănaci. Ce face timişoreanul inventiv dintr-un cartier de blocuri? Îşi propteşte un frumos pavilion lipit de bloc, face rost de o masă şi nişte bănci, dă foc cărbunilor, cheamă vecinii, bagă manele şi populare moldoveneşti (spre bucuria întregii străzi) şi are terasa chiar lângă el, cu tot ce-i trebuie. Mai ieftin, mai sigur, cât de cât discret şi foarte social (aproape social-democrat, dar până la anvergura lui Vanghelie mai e), fiecare sfârşit de săptămână (că week-end nu pot să-i spun) se transformă într-o sărbătoare, nu chiar a cartierului, dar a blocului sigur.

cort blog
3. Miercuri dimineaţa, la 7,50 trecute-fix, preşedintele CJT şi al PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, străbătea Piaţa Mărăşti pedestru, luând-o pe lângă Facultatea de Arte, într-un impecabil costum de culoare închisă (bleumarin spre negru), cu aerul singuratic al alergătorului de cursă lungă. Este de presupus că preşedintele şi-a propus să verifice beneficiile pentru sănătate ale mişcării şi că a pornit-o per pedes spre Palatul Administrativ din proprie voinţă, folosind prilejul pentru a lua pulsul matinal al oraşului şi, de ce nu, pentru a medita la campania pentru europarlamentare.

4. Că veni vorba, tocmai când mă gândeam ce rău se plictisesc Daciana Sârbu şi Cristi Buşoi pe panourile electorale, aşa, zâmbind de unii singuri spre electorat, au răsărit şi afişele PD-L. Discrete, fără vreo poză sau vreun nume, ele se mulţumesc să ne arate sigla şi să ne anunţe că ăst partid e cu noi „La bine şi la greu”. Adică, bine la ei şi greu la noi, ca la orice partid. Varianta online a PD-L e şi mai tare, acolo au şi un adaos aproape comercial: „În familie, trecem mai uşor peste greutăţi”. În care familie? Băsescu? Iar peste nea Miluţ din staţiile RATT putem să sărim de pe acum. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, oricât de mulţi bani s-ar pompa. Osteneală şi nu prea cu campania asta, din moment ce se mizează pe o prezenţă la vot de 15-20%…

5. Lansarea pesedistă a europarlamentarilor (sau a prezidenţiabilului?) mi-a lăsat un gust sălciu, ca şi mulţumirile pe care i le-a adus Geoană lui Vanghelie pentru organizare. Sau pentru mazilirea lui Mădălin Voicu? Numai ei ştiu. Oricum, nu cu răcnete la megafon va ajunge Geoană preşedinte, cu toată demonstraţia de forţă pusă în scenă. Nici cu vendete.

6. Hal de criză! O vânzătoare dintr-un supermarket timişorean a furat de la locul de muncă haleala pentru propria nuntă. Nici că se putea o haiducie mai mioritică.

7. Şi măgarii se sinucid, nu-i aşa? Undeva, în fundul Chinei, un măgar suprasolicitat la cărat bolovani într-o carieră de piatră şi-a pus capăt zilelor descotorosindu-se de povară şi aruncându-se în gol de pe o faleză. Bietul patruped – doar era chinez –  a rămas pesemne îndoctrinat marxist, crezând că nu are de pierdut decât lanţurile şi povara, fără a apuca să afle despre stoicismul ardelenesc al lui Bator, mânat de Fefeleaga la identice cazne.

Read Full Post »

Older Posts »