Cum ne-a lăsat Dominic Fritz cu Târgul de Crăciun în ieslea goală

Înghesuială mare la deschiderea Târgului de Crăciun organizat de Casa de cultură a municipiului Timișoara. După o pauză de un an, cauzată de pandemie, timișorenii s-au grăbit să vadă târgul și mulți și-au pus clasica întrebare „De ce mergem noi înainte?”. Evident, pentru că înainte era mai bine. Adică târgurile de Crăciun din vremurile lui Ciuhandu și Robu erau mai reușite.

Cu toată vrăjeala aruncată pe piață, nici pomeneală de controale pentru pătrunderea după gardurile din metal. În 1 Decembrie, pe la orele 19-20, n-a avut nimeni treabă cu nici un certificat verde. Oamenii de ordine s-au dezmeticit abia pe 2 decembrie, ziua.

Revenind la târgul din centru, senzația e de tristețe. În timp ce orașe mari din UE aduc brazi naturali, respectând tradiția Crăciunului, noi am găsit cea mai kitschoasă soluție cu putință – brazii din plastic. Arătarea din fața Operei a fost închiriată cu 10.000 de euro. Bleah! În acest timp, de Fântâna cu pești, închisă într-o cutie de carton, toată lumea a uitat, ca și de bradul natural de lângă ea, care putea fi utilizat gratis.

O mențiune specială merită ieslea care ar fi trebuit să reprezinte Nașterea Domnului Isus Hristos și darurile aduse de cei trei magi. Până în 2019 exista. În 2021 vedem doar măgarul, acesta fiind , pesemne, tributul neomarxist adus sărbătorii.

Nici căsuțele cu produse alimentare gătite la fața locului nu mai sunt atât de îmbelșugate ca anii trecuți, dar să nu ne gândim tot la foale.

Ca să ne liniștim, nici la privat lucrurile nu stau mai bine. Și la Iulius Mall bradul e tot din material plastic. Există în plus o roată (30 de lei tura pentru adulți) și atmosfera e ceva mai plăcută.

Dar, cum la Timișoara așa-zisele autorități nu s-au avut bine niciodată, iar fudulia ne-a învinețit pieptul de când am deschis ochii pe planetă, aventura târgurilor de Crăciun nu s-a terminat. După cele două – unul al primăriei și altul la mall – mai urmează și al treilea, inventat de Consiliul Județean Timiș, la Muzeul Satului. Mi-e și teamă de ce va urma…

Bună ziua, Timișoara – epilog

Zilele nu par să fie deloc bune pentru Timișoara, iar viitorul nu sună nici el prea grozav. Orașul meu iubit seamănă din ce în ce mai mult cu periferia unei provincii prăfuite, pe care n-o avantajează decât foarte trâmbițata poziție geostrategică. De fapt, cu multă amărăciune mă întreb, a fost vreodată altfel?
Actuala administrație este – părerea mea, pentru că le-am urmărit pe toate cele postdcembriste – cea mai aparent habarnistă de până acum. De fapt, lucrurile sunt foarte simple. Nr. 1 s-a urcat pe un val de simpatie populară, accentuat de saturația locuitorilor față de aroganța predecesorilor, iar acum nu face nimic, doar îndeplinește – întocmai și la timp – misiunea încredințată de mai-marii săi. Chestii de genul: nu mai punem flori, că-s scumpe, închidem Grădina Zoo, nu o revitalizăm, nu reparăm Fântâna cu Pești, dar ne apucăm să o reabilităm pe cea de la Punctele Cardinale, care nu are nevoie de mai mult de un strat nou de farbă și facem asta consultând – vezi-Doamne! – cetățenii, în chip de sanchi democrație participativă. Se aruncă zeci și sute de mii de euro pentru munți de hârtie (nici măcar, poate rămân în formă virtuală), adică studii de fezabilitate, de impact, proiecte absolut inutile – cum ar fi, de exemplu, cei 80.000 de lei încredințați direct Universității din Cluj pentru un „Studiu privind asigurarea dotărilor publice de învățământ în zona Municipiului Timișoara” – în vremuri care necesită multă grijă nu doar față de banul public, ci și față de nevoile curente ale urbei. Nu, n-ați reușit nimic în aproape doi ani. Orașul nu e mai curat, traficul nu e mai liber, transportul public nu merge mai bine, ca să nu mai vorbim de serviciul de termoficare, iar administrația nu e mai prietenoasă, doar PR-ul e mai gălăgios, dacă se poate mai mult zgomot decât a fost până în 2020. Banii au fost dați pe mâna unui Nr. 2, care are misiuni și liste clare cu oameni și firmulițe de partid, situate pe tot teritoriul patriei, cu toții necesitând îndestulare din bugetul Timișoarei.
Să nu discutăm despre administrația județeană, care nici ea nu e mult mai brează. Castelul Huniade, Biblioteca județeană, drumul spre autostradă Timișoara – Dumbrăvița – Giarmata, clădirea garnizoanei sunt tot atâtea rușini pentru consiliul județean, asta doar la o primă vedere.
Iar când această administrație județeană timișeană vrea să întreprindă ceva, cum ar fi parcarea cu mai multe etaje de pe terenul fostului centru militar, se revitalizează vechea rivalitate cu Primăria Timișoara. Aici avem de-a face cu o poveste veche, plicitisitoare și păguboasă. Un blestem al Timișoarei, prin care la județ și la municipiu se află întotdeauna partide sau personalități rivale, dându-și la gioale în cel mai ordinar mod, spre distracția unora și tristețea altora, în funcție de gradul de inteligență al fiecăruia.
De aceea zic că nu vin vremuri bune pentru Timișoara, care își păstrează toate vechile metehne și capătă altele noi, mai urâte. Nu vor fi bune nici măcar în condițiile apropierii de anul Capitalei Culturale Europene, ce-o mai fi însemnând și asta în actualul context internațional, în care se vehiculează concepte care mie, personal, îmi aduc aminte de perioada comunistă. „Mai puneți o haină pe voi!”, „Stingeți lumina!”, „Resursele vor fi puse la comun și fiecare va primi după nevoi”, cancel culture, woke, green deal cu orice preț și alte rahaturi, pe care, din păcate, noile generații le înghit ca pelicanii, în numele unei libertăți gata să-i lapideze pe cei care își permit să nu o îmbrățișeze. Și totul duce cu gândul neplăcut la un oraș scăpat de sub control, la fel ca țara și, poate, ca planeta. Om vedea ce-o mai fi, dar ca să scapi cu mintea întreagă ar fi de folos o doză bună de detașare.

Bună ziua, Timișoara (4)

Nu poți pretinde că iubești orașul Timișoara în timp ce tu, administrație, îl lași să arate în asemenea hal. Nu poți pretinde că te pricepi la gestionarea problemelor urbei în timp ce îți bați joc de bani aruncându-i pe flecuștețe, iar serviciile publice, a căror funcționare ești obligat prin lege să o asiguri, se află în mare suferință.
Sigur, nimic pe lumea asta nu-i întâmplător. Există profitori care își umplu conturile de pe urma jalnicei situații în care se află orașul de pe Bega, după cum există și regrete ale unei ștampile puse cu ciudă după ce fudulia fostei administrații i-a adus pe mulți la capătul răbdării. Acum e cam târziu, așa că ar mai fi doar de ridicat câte un colț din vălul cu care „împăratul” cel gol de pe Loga 1 crede că se poate acoperi. Deocamdată, în câteva imagini la îndemâna oricui.

Se poartă, în aceste zile, discuțiile despre Colterm. Situația e maro, oricât s-ar strădui unii să ne-o prezinte roz. Cu perspectiva falimentului pentru nerespectarea legilor europene (de un cetățean foarte european, dacă se poate spune așa) și cu soluții care mai de care mai fanteziste, furnizarea în continuare a agentului termic rămâne o mare necunoscută.

Probabil că barosanii de la primărie se vor descurca într-un fel sau altul, mai cu miloaga la guvern, mai cu un proces prelungit sine die. Sau nu. Cinstit vorbind, nu e doar vina lor, a celor actuali, pentru că societatea de termoficare a fost, timp de mulți-mulți ani, doar o vacă de muls și un teren de joacă pentru orice partid care a apucat un oscior de ros în administrația timișoreană.

Fără alte comentarii, puteți vedea, mai jos, câteva imagini grăitoare pentru gradul de „preocupare” al autorităților. Bălăriile care cresc din conducta magistrală aflată între străzile Gheorghe Lazăr și Coriolan Brediceanu, paralel cu calea ferată, parte a rețelei primare, n-au apărut din toamna lui 2020 încoace. Halul în care arată este rezultatul unei lungi perioade de miserupism.

Iar clienții Colterm au pretenția – justificată, de altfel – să li se furnizeze un serviciu public de calitate. Adică niște fleacuri: apă caldă de cum deschizi robinetul și căldură în calorifere când e frig afară. De unde, oameni buni, de unde?

Bună ziua, Timișoara (3)

Nu poți pretinde că iubești orașul Timișoara în timp ce tu, administrație, îl lași să arate în asemenea hal. Nu poți pretinde că te pricepi la gestionarea problemelor urbei în timp ce îți bați joc de bani aruncându-i pe flecuștețe, iar serviciile publice, a căror funcționare ești obligat prin lege să o asiguri, se află în mare suferință.
Sigur, nimic pe lumea asta nu-i întâmplător. Există profitori care își umplu conturile de pe urma jalnicei situații în care se află orașul de pe Bega, după cum există și regrete ale unei ștampile puse cu ciudă după ce fudulia fostei administrații i-a adus pe mulți la capătul răbdării. Acum e cam târziu, așa că ar mai fi doar de ridicat câte un colț din vălul cu care „împăratul” cel gol de pe Loga 1 crede că se poate acoperi. Deocamdată, în câteva imagini la îndemâna oricui.

Se făcea că era anul 2013, 2013 și ceva, pe când viceprimar al Timișoarei era Traian Stoia, zis și „dom` profesor”. Oficialul menționat promitea că în 2014, ceasul floral din Timișoara (unic în țară, dar pe autorități le-a durut în băț) va fi reparat, lângă el urmând să fie amenajată și o terasă. „Sunt acolo trei încăperi, într-una este mecanismul ceasului care merge foarte prost, dar mi-a promis Chiş Culiţă că va aduce un om care este foarte priceput şi o să-l repare, iar într-una din încăperi se adună gunoiul din parc, care se cară doar vinerea. Le-am cerut celor de la Horticultura să-l care zilnic pentru că este un focar de infecţie chiar în zona ultracentrală a oraşului”, spunea Stoia în pressalert.ro.
Trecut-au anii, aproape nouă la număr, iar ceasul floral – unic în țară, reamintim – tot nu funcționează. În ceea ce privește încăperile din spate, ele arată cam așa…
Desigur, mă leg de fleacuri, ar zice unii, dar nu știu cum se face că de aspectul orașului nu-i pasă nimănui de la butoane. Se află în atenția ălor de la putere doar lucrările de anvergură, la care – se știe – valoarea-i mare, la fel și comisionul. Ce să iasă de la o amărâtă de Fântână cu pești sau de la un ceas floral?