-Haiducii RATT se „întoarce”

De câteva zile, haiducii de la RATT s-au întors. E vorba, desigur, despre controlori. Fără uniformă, fără legitimaţie, fără nici o teamă de arşiţă, fără a fi însoţiţi de poliţişti comunitari, ei opresc mijloacele de transport în comun între staţii şi îi iau pe călători la întrebări de bilete şi carduri. Poate, poate, pică ceva. Aşa s-a întâmplat sâmbătă după-amiază, dar şi azi. Unul din locurile preferate de oprire este semaforul dinaintea străzii Divizia 9 Cavalerie (fostă Ialomiţa). O fi vreo directivă nouă dată de conducere (care o mai fi conducerea)? O fi pe şest? Nu vom şti niciodată. Dar o ipoteză ar fi şi că băieţilor li se face pe la ora 16 de o bere, aşa că haiducesc prin troleibuze şi autobuze.

Până una-alta, să împrospătăm memoria celor de la RATT cu Hotararea Consiliului Local 371/30.10.2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, art 33, al (1), litera a: Constituie contravenţie şi se sancţionează contravenţional oprirea mijloacelor de transport în comun între staţii sau în afara peroanelor sau alveolelor destinate opririi acestora. Amenda este între 1.500 şi 2.500 de lei pentru operatorii de transport. HCL cu pricina nu a fost încă amendată, după ştiinţa mea, abia mâine urmând a fi luată în discuţie în plen.